Cratere făcute de rachetele rusești, astupate în timp record de ucraineni (Foto)

Cratere făcute de rachetele rusești, astupate în timp record de ucraineni (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un montaj foto cu o stradă din orașul ucrainean Dnipro, distrusă de o rachetă rusească și reparată în timp record, s-a răspândit pe rețelele de socializare. Astuparea rapidă a craterului imens este încă un exemplu al rezistenței ucrainene.

Ploaia de rachete și bombe trimise luni peste Ucraina a lovit mai multe orașe, distrugând clădiri, străzi și vieți, însă eforturile de reconstrucție au început în câteva ore după atacul Rusiei.

Primarul orașului Dnipro, Boris Filatov, a postat pe Facebook un montaj foto compus din două imagini: într-una se vede craterul imens provocat de o rachetă, iar în cealaltă, făcută a doua zi, groapa nu mai există, strada fiind asfaltată în timp record și redeschisă traficului, relatează Corriere della Sera.

ADVERTISING

Fostul adjunct al ministrului de Interne din Ucraina, Anton Gheraşcenko, actualmente consilier al ministrului de Externe al Ucrainei, a preluat montajul foto pe contul său de Twitter, iar imaginile au făcut înconjurul lumii, demonstrând hotărârea ucrainenilor de a rezista în fața invaziei Rusiei.

Moscova a fost ironizată pentru că a cheltuit 13 milioane de dolari pe o rachetă de croazieră și tot ce a obținut a fost o groapă în drum pe care ucrainenii au astupat-o într-o singură zi.

Eforturile de reconstrucție continuă în toate zonele afectate de bombardamentele de luni. Și la Kiev s-au efectuat lucrări de reparații pentru reluarea traficului auto.

Ca și la Dnipro, șa Kiev un crater imens a rămas în mijlocul unei intersecții în care a căzut o rachetă. Un montaj foto arăta strada după bombardament și a doua zi, când erau în curs lucrările de reparație.

ADVERTISING

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇