The New York Times: SUA arată cu degetul spre Kiev pentru asasinarea Dariei Dughina

The New York Times: SUA arată cu degetul spre Kiev pentru asasinarea Dariei Dughina

Agenţiile de informaţii americane cred că anumiţi membri ai Guvernului ucrainean au autorizat atacul în care o maşină a explodat lângă Moscova în august, soldându-se cu decesul Dariei Dughina, fiica unuia dintre strategii lui Putin, relatează The New York Times.

Statele Unite nu au luat parte la atac, nici prin oferirea informaţiilor şi nici prin oferirea altor ajutoare, nu au fost la curent cu operaţiunea şi s-ar fi opus asasinării dacă ar fi fost consultaţi. După aceea, oficialii americani i-au avertizat pe oficialii ucraineni cu privire la asasinat, au mai precizat el.

ADVERTISING

Informaţiile au fost distribuite în cadrul guvernului SUA săptămâna trecută. Ucraina a negat implicarea în asasinat imediat după atac, iar înalţii oficiali au continuat să nege implicarea în asasinat când au fost întrebaţi despre evaluarea serviciilor de informaţii americane.

Statele Unite sunt îngrijorate de faptul că astfel de atacuri – deşi au o valoare simbolică ridicată – ar putea determina Moscova să organizeze propriile atacuri împotriva înalţilor oficiali ucraineni.

Oficialii americani au fost nemulţumiţi de lipsa de transparenţă a Ucrainei cu privire la planurile sale militare, în special pe teritoriul Rusiei.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

De la începutul războiului, serviciile de securitate ucrainene şi-au demonstrat capacitatea de a ajunge în Rusia pentru a efectua operaţiuni de sabotaj. Cu toate acestea, asasinarea Dariei Dughina ar fi una dintre cele mai îndrăzneţe operaţiuni de până acum.

Unii oficiali americani bănuiesc că tatăl tinerei, Alexander Dughin, a fost ţinta reală a operaţiunii şi că agenţii care au efectuat-o credeau că se va afla în vehicul alături de fiica sa. Oficialii nu au dezvăluit care elemente ale guvernului ucrainean se crede că au autorizat misiunea, cine a efectuat atacul sau dacă preşedintele Volodimir Zelenski a aprobat misiunea..

ADVERTISING

Întrebat despre aceste informaţii, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Ucrainei, a reiterat negările guvernului ucrainean de implicare în asasinarea tinerei..

„Din nou, voi sublinia că orice crimă în timpul războiului într-o ţară sau alta trebuie să aibă o semnificaţie practică. Ar trebui să îndeplinească un anumit scop, tactic sau strategic. Cineva ca Dughina nu este o ţintă tactică sau strategică pentru Ucraina. Avem alte ţinte pe teritoriul Ucrainei. Mă refer la colaboratori și reprezentanţi ai comandamentului rus, care ar putea avea valoare pentru membrii serviciilor noastre speciale care lucrează în acest program, dar cu siguranţă nu este vorba de Dughina”, a declarat Podoliak pentru The New York Times într-un interviu, marţi.

Deşi detaliile despre actele de sabotaj pe teritoriul controlat de Rusia au fost învăluite în mister, guvernul ucrainean a recunoscut că a ucis oficiali ruşi în Ucraina şi că a sabotat fabrici de armament şi depozite de armament ruseşti.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇