Bani de la Guvern pentru fertilizarea in vitro. Cine poate beneficia de ajutor

Bani de la Guvern pentru fertilizarea in vitro. Cine poate beneficia de ajutor

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri un ajutor financiar pentru tinerii care vor să devină părinţi, dar nu pot din cauza infertilităţii.

Ajutăm fiecare cuplu sau femeie singură cu 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor pentru obţinerea unei sarcini”, a declarat ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Guvernul îşi propune decontarea a 10.000 de proceduri pe an, la nivel naţional, începând cu 1 ianuarie 2023, iar pentru acest an sunt fondurile necesare pentru decontarea a 2.500 de proceduri.

”Mă bucur că pentru acest proiect a existat consens în coaliţia de guvernare. Am avut susţinere politică din partea preşedintelui PSD şi a Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, dar şi din partea preşedintelui PNL, premierul Nicolae Ionel Ciucă. De asemenea, nu vă ascund, preşedintele României Klaus Iohannis a susţinut acest proiect din prima clipă”, a mai spus Firea.

ADVERTISING

Ministrul arată că România trece printr-o criză demografică fără precedent.

Anul trecut s-au născut cei mai puţini copii din ultimul secol, sub 180.000. Anul 2022 se anunţă la fel de rău, în primele cinci luni fiind deja cu 20% mai puţine naşteri. Trebuie să punem cu toţii umărul la a opri acest declin în care am intrat.

Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 şi 45 de ani. Creşterea vârstei vine în urma discuţiilor cu specialişti în obstetrică-ginecologie, cu organizaţiile importante din domeniul infertilităţii şi la solicitarea a sute de femei”, spune ministrul.

ADVERTISING

Potrivit Gabrielei Firea, pentru fiecare procedură desfăşurată într-o unitate sanitară autorizată de pe teritoriul României se decontează maximum 15.000 de lei. În plus, acest ajutor poate fi oferit doar pentru maximum trei proceduri în fiecare an, doar dacă există indicaţia specialistului în domeniul infertilităţii.

Ea menţionează că specialiştii din Ministerul Familiei şi din Ministerul Muncii lucrează deja la normele de aplicare ale programului aprobat, astăzi, de Guvern.

Firea va oferi curând detalii despre criteriile de acordare ale ajutorului, ce documente sunt necesare şi unde pot fi depuse dosarele, astfel că va exista o procedură foarte clară.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇