După Mamaia, Guvernul reface plajele şi la Eforie. Costă peste 600 de milioane de lei

După Mamaia, Guvernul reface plajele şi la Eforie. Costă peste 600 de milioane de lei

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat, marţi, că au început lucrările de refacere a plajelor din Eforie Sud, iar turiştii vor putea folosi aceste zone timp de zeci de ani.

Lucrările ar trebui finalizate în 12 săptămâni, iar investiţia se ridică la peste 600 de milioane de lei. Potrivit ministrului, zona costieră va fi protejată prin realizarea acestor lucrări.

“Inaugurăm două loturi care sunt extrem de importante din punctul de vedere al protejării zonei costiere, lucrările sunt, de fapt, lucrări de protejare a zonei de coastă, pentru că eroziunea macină încet, încet şi distruge aceste zone de plajă care sunt folosite în scop turistic.

ADVERTISING

Lucrările sunt de anvergură şi costurile sunt pe măsură. Din fonduri europene sunt finanţate toate aceste contracte. Este o investiţie a statului român prin fonduri europene pe termen lung, foarte lung”, a afirmat ministrul.

El a vorbit şi despre componenta de protejare a biodiversităţii în cadrul acestui proiect.

“Se vor muta speciile care trebuie protejate temporar şi vor fi readuse după finalizarea lucrărilor. Aceste specii autohtone caracteristice zonei trebuie protejate şi componenta este finanţată în cadrul proiectului tot din fonduri europene”, a afirmat Tanczos Barna.

ADVERTISING

Anul acesta, Eforie Nord a luat locul staţiunii Mamaia în clasamentul zonelor preferate de români pentru vacanţa pe litoral.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇