Modificări la concediul paternal: Mai multe zile libere pentru tați, la fiecare copil

Modificări la concediul paternal: Mai multe zile libere pentru tați, la fiecare copil

Guvernul a adoptat vineri modificarea Legii concediului paternal, de acum tații având dreptul la mai multe zile libere, de fiecare dată când i se naște un copil. Până acum nu primeau concediu decât la primul copil.

În plus, tații primesc 5 zile libere în plus, în funcție dacă au făcut sau nu cursurile de puericultură.

„S-a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum, dar şi prin această ordonanţă s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept şi, bineînţeles, am majorat şi perioada de acordare, în sensul că cei părinţii, taţii care au şi cursuri de puericultură vor avea 15 zile de concediu paternal, astfel încât în primele zile de viaţă ale noului născut, să poată fi alături de familie. Taţii care nu au cursuri de puericultură vor avea, în loc de cinci, zece zile la dispoziţie”, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi, după ședința de guvern.

ADVERTISING

El a spus că a fost eliminată prevederea care face trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat.

Totodată a fost lărgită baza, fiind incluși și bărbații cu: contracte din activitate sportivă, convenţii de muncă individuale (cooperaţiile), contract de management, directorii cu contract de mandate sau cei care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇