Senatul american a votat, miercuri, pentru aprobarea unei rezoluţii de ratificare a aderării Suediei şi Finlandei la NATO, un vot istoric menit să consolideze blocul de apărare în contextul războiului Rusiei din Ucrain.
NATO şi-a oficializat invitaţia adresată Suediei şi Finlandei de a se alătura alianţei la sfârşitul lunii iunie, iar decizia trebuie să ajungă la parlamentele şi legislativele celor 30 de state membre pentru ratificarea finală.
Preşedintele Joe Biden a trimis protocoalele pentru ratificare la Senat în iulie, deschizând calea pentru vot, care trebuia să fie aprobat de două treimi din Senat pentru a avea succes. Rezultatul final al votului din Senat a fost de 95 la 1.
"Următorul pas în procesul de ratificare este ca preşedintele să semneze un instrument de ratificare a tratatului", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, pentru CNN.
Suedia şi Finlanda şi-au anunţat amândouă intenţia de a adera la NATO în luna mai, după ce invazia Rusiei în Ucraina a provocat o schimbare bruscă a atitudinii faţă de aderarea la bloc.
Motivul pentru care majoritatea ţărilor aderă la NATO este articolul 5, care stipulează că toţi semnatarii consideră că un atac asupra unui membru este un atac împotriva tuturor.
Articolul 5 a fost o piatră de temelie a Alianţei încă de la înfiinţarea acesteia, în 1949, ca o contrapondere la Uniunea Sovietică.