Cozi uriaşe la H&M, care a deschis în Moscova pentru o singură zi (Video)

Cozi uriaşe la H&M, care a deschis în Moscova pentru o singură zi (Video)

Lanțul de îmbrăcăminte H&M a redeschis, marți, magazinele din Moscova pentru a-și vinde stocurile rămase înainte de a ieși definitiv de pe piața rusă.

Cozi lungi s-au format la intrarea în magazinul H&M din centrul comercial Aviapark din Moscova, potrivit imaginilor postate pe Telegram de postul de știri Baza. De asemenea, cozi mari au fost şi la un magazin H&M din centrul comercial Metropolis.

Grupul H&M, care a intrat pe piaţa din Rusia în 2009, și-a întrerupt operațiunile în martie, după invadarea Ucrainei. Compania a anunţat că se retrage definitiv din Rusia patru luni mai târziu.

ADVERTISING

Se așteaptă ca toate magazinele H&M aflate în 65 de orașe din Rusia să se redeschidă în săptămânile următoare, pentru a vinde stocurile rămase.

Acum H&M caută cumpărători pentru cele 170 de magazine pe care le are în Rusia și pentru centrul său de distribuție de aproape 60.000 de metri pătrați.

Ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia, sute de mărci occidentale au părăsit Rusia, inclusiv producătorul suedez de mobilă IKEA și retailerul de fast-food McDonalds. Şi la acestea s-au format cozi lungi înainte de a se închide.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇