Gigi Becali anunță o ofertă de 5 milioane de euro pentru Darius Olaru

Gigi Becali anunță o ofertă de 5 milioane de euro pentru Darius Olaru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Finanțatorul celor de la FCSB, Gigi Becali anunță o ofertă extrem de avantajoasă financiar pentru club, una de 5 milioane de euro pentru mijlocașul roș-albastru Darius Olaru.

Patronul lui FCSB a anunțat, cu doar câteva ore înainte de startul sezonului, duminică de la 21.30 cu U Cluj, că are această ofertă majoră pentru jucătorul de 24 de ani.

„Vă spun adevărul. Au venit oamenii la mine acasă, am negociat. Am cerut 8 milioane, ei au oferit 5. Am spus că fără 7 milioane nu îl dau. Acum rămâne să vedem. Ce club îl vrea? Asta nu pot să vă spun. Vă pot spune doar ce depinde de mine, adevărul meu. Au zis că au venit să negocieze. L-aș da cu 7,5 milioane, dar oferta lor e de 5.

Nici pe Olaru nu l-aș fi vândut dacă nu erau probleme cu războiul, cu astea... am început să bag bani de la mine, am 5 milioane de euro bani dați”, a declarat Becali la televiziunea DigiSport.

ADVERTISING

Internaționalul român are deja 6 selecții la naționala mare, e cotat la 6 milioane de euro și a venit de la Gaz Metan Mediaș în ianuarie 2020, pentru suma de 600.000 de euro.

El are în total 84 de meciuri în roșu și albastru, cu 17 goluri marcate și 17 pase decisive.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!