Cât timp ne vor mai da scumpirile viața peste cap? Șefa FMI spune când se vor vedea efectele majorării dobânzilor

Cât timp ne vor mai da scumpirile viața peste cap? Șefa FMI spune când se vor vedea efectele majorării dobânzilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Abia începând de anul viitor inflația se va mai domoli, estimează șefa Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, transmite CNBC.

Ea a menționat că ratele dobânzilor vor continua probabil să crească la nivel global, până în 2023, când preţurile vor începe să scadă ca răspuns la acţiunile băncilor centrale.

”Băncile centrale intensifică măsurile pentru a controla inflaţia, este o prioritate. Trebuie să continue până când devine clar că aşteptările inflaţioniste rămân ferm ancorate. În acest moment, încă vedem inflaţia în creştere; trebuie să aruncăm nişte apă rece pe ea”, a declarat Georgieva pentru CNBC, la întâlnirea G-20 de vineri din Bali.

ADVERTISING

De ce a majorat BNR dobânda cheie? Isărescu spune că va fi greu de evitat recesiunea: "Mergem și noi văzând și făcând"

Întreruperea lanţurilor de aprovizionare, din cauza pandemiei, a creat blocaje, în timp ce războiul din Ucraina a agravat aceste şocuri. Rezultatul a fost o creştere a preţurilor mărfurilor, inclusiv pentru produse de bază cheie, precum alimente, îngrăşăminte şi energie.

În timp ce inflaţia preţurilor alimentelor era deja în urcare înainte de pandemie şi războiul Rusiei în Ucraina, cele două evenimente nu au făcut decât să agraveze problema.

ADVERTISING

MÂNCAREA E DIN CE ÎN CE MAI SCUMPĂ

Potrivit Băncii Mondiale, preţurile alimentelor la nivel global au atins maxime istorice între martie şi aprilie anul acesta.

Indicele preţurilor mărfurilor alimentare al Băncii Mondiale pentru perioada martie-aprilie a crescut cu 15% în ultimele două luni şi a fost cu peste 80% mai mare decât acum doi ani.

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a declarat vineri la G-20 că numărul global de subnutriţi va creşte cu 7,6 milioane în acest an şi va urca din nou cu 19 milioane în 2023.

ADVERTISING

Preţurile petrolului s-au stabilizat şi au început să scadă, retrăgându-se de la un maxim de 120 de dolari pe baril atins la începutul lunii iunie la sub 100 de dolari pe baril în această săptămână.

Cu toate acestea, inflaţia de consum din SUA a înregistrat luna trecută un maxim al ultimilor 40 de ani, de 9,1%, o situaţie descrisă de secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, la G-20, drept ”inacceptabil de ridicată”.

Georgieva a spus că ieftinirea petrolului se întâmplă ca răspuns la riscurile de recesiune şi nu neapărat pentru că inflaţia a fost îmblânzită.

DE CE E IMPORTANT CA INFLAȚIA SĂ FIE DOMOLITĂ

În timp ce multe date folosite pentru a determina inflaţia au un decalaj, Georgieva a declarat pentru CNBC că toate semnele indică faptul că inflaţia nu a fost încă frânată. Ea a adăugat că este esenţial ca inflaţia să fie controlată, altfel veniturile vor fi erodate, lovind cel mai puternic în cele mai sărace părţi ale lumii.

Reflectând lecţiile învăţate din crizele economice anterioare, Yellen a declarat vineri, la G-20, că este esenţial ca guvernele să stabilească şi să menţină un cadru de răspunsuri politice care ”să minimizeze durata şi severitatea recesiunilor” şi ”să atenueze consecinţele economice negative” asupra firmelor şi persoanelor fizice.”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇