În New York se interzic armele în multe spații publice. Replică pentru Curtea Supremă: Își închipuie că ne pot schimba viețile din vârful pixului? Avem și noi pixuri!

În New York se interzic armele în multe spații publice. Replică pentru Curtea Supremă: Își închipuie că ne pot schimba viețile din vârful pixului? Avem și noi pixuri!
Foto: Twitter Kathy Hochul

Armele vor fi interzise în numeroase spații publice în statul New York, inclusiv în Times Square, iar solicitanții de portarmă vor trebui să își dovedească abilitățile de a folosi o armă și să își pună la dispoziție conturile de social media pentru a fi analizate, au stabilit legiuitorii statului american, transmite Reuters.

Astfel, potrivit legislației adoptate, în statul New York, este considerată o infracţiune purtarea armelor într-o serie de locuri considerate sensibile, precum: clădiri guvernamentale, centre medicale, centre religioase, biblioteci, locuri de joacă, parcuri, grădini zoologice, şcoli, universităţi, tabere de vară, centre pentru diverse tipuri de dependenţă, centre pentru persoanele fără adăpost, cămine de bătrâni, transportul public, inclusiv în metroul new-yorkez, locuri unde se consumă alcool sau marihuana, muzee, teatre, stadioane, centre de votare şi Times Square.

ADVERTISING

Noua lege a fost aprobată în cadrul unei sesiuni de urgenţă a legislativului statal, după ce săptămâna trecută, o decizie a Curţii Supreme a afectat legislaţia restrictivă din statul New York privind acordarea permiselor de portarmă.

Majoritatea conservatoare din Curtea Supremă a decis pentru prima dată că actul fundamental al SUA, Constituţia, acordă unui individ dreptul de a avea asupra sa arme în public pentru autoapărare în orice loc din ţară.

Liderii democraţi ai statului New York au deplâns decizia, declarând că va creşte violenţa provocată de armele de foc, dacă mai mulţi oameni vor putea purta arme.

ADVERTISING

Ei au recunoscut că vor trebui să relaxeze reglementările privind permisele de portarmă, în vigoare de un secol, pentru a se conforma deciziei Curţii Supreme, dar au încercat să menţină cât mai multe restricţii cu putinţă în numele siguranţei publice.

Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul (foto), o democrată care a cerut organizarea sesiunii extraordinare a legislativului, a amintit că reglementările privind permisele de portarmă din acest stat au făcut ca New Yorkul să aibă cea de-a cincea cea mai scăzută rată de decese provocate de armele de foc dintre cele 50 de state ale SUA.

"Statul nostru va continua să-i protejeze pe new-yorkezi, chiar în pofida acestei piedici din partea Curţii Supreme. Poate că-şi închipuie că ne pot schimba vieţile din vârful pixului, dar avem şi noi pixuri", a declarat ea, în cadrul unei conferinţe de presă în capitala statului, Albany, în timp ce congresmenii dezbăteau legea.

ADVERTISING

Legea adoptată vineri - căreia i s-au opus reprezentanţii republicani, însă democraţii deţin majoritatea - urmează să intre în vigoare la 1 septembrie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇