Biden a lăudat România și a pus-o pe lista de exemple de urmat pentru membrii NATO

Biden a lăudat România și a pus-o pe lista de exemple de urmat pentru membrii NATO
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele american Joe Biden a lăudat joi aliaţii din NATO pentru creşterea investiţiilor în apărare.

Cele mai multe laude le-a primit Germania, pentru planul de a-şi creşte cheltuielile militare cu 100 de miliarde de euro. În cazul multor state, Biden a apreciat creșterea bugetului, dar a precizat că a fost efectuată cu întârziere față de momentul asumării.

„Majoritatea dintre ei sunt pentru prima dată în grafic pentru a depăşi angajamentul nostru de 2% din PIB. Aliaţii de pretutindeni îşi intensifică creşterea cheltuielilor pentru apărare”, a spus Biden la o conferinţă de presă la finalul summitului NATO de la Madrid, enumerând Slovacia, Republica Cehă şi Olanda.

ADVERTISING

Biden a subliniat în context că Polonia, România, Estonia, Letonia şi Lituania „alocă mai mult de 2,5%, unele chiar 3%”, notează DPA.

Premierul britanic Boris Johnson a îndemnat la rândul său statele NATO să-şi crească cheltuielile militare, astfel încât până în anul 2030 să atingă pragul de 2,5% din PIB pentru bugetele alocate apărării.

Este nevoie de această creştere, a motivat Johnson, pentru că ţinta anterioară de 2% era „dintr-o altă epocă”, cea precedentă războiului declanşat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

ADVERTISING

Amintim că România deja a anunțat că din 2023 crește bugetul de apărare la 2,5%.

Pe de altă parte, preşedintele american a susţinut că angajamentul său faţă de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan de a debloca vânzarea unor avioane F-16 către Turcia şi modernizarea aparatelor de acest fel aflate deja în dotarea armatei turce nu are legătură cu deblocarea de către Ankara a aderării Finlandei şi Suediei la NATO. El a adăugat că are nevoie de acordul Congresului pentru vânzarea şi modernizarea acelor avioane de vânătoare, dar s-a arătat încrezător că-l poate obţine, relatează AFP.

ADVERTISING

Turcia dorea iniţial să cumpere avioane F-35, dar Washingtonul a anulat contractul după ce Ankara a cumpărat sisteme antiaeriene ruseşti S-400. În compensaţie pentru banii deja achitaţi în contul acelui contract, Turcia a cerut livrarea unor F-16 şi modernizarea de către SUA a circa 200 de avioane mai vechi de acest tip pe care le deţine, dar şi acest dosar a rămas blocat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇