Războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile, a avertizat secretarul general al NATO într-un interviu publicat duminică de cotidianul german Bild, îndemnând ţările occidentale să ajute Kievul, potrivit AFP.
„Trebuie să ne pregătim pentru că ar putea dura ani”, a spus Jens Stoltenberg, „nu trebuie să slăbim sprijinul acordat Ucrainei, deşi costurile sunt mari, nu numai în ceea ce priveşte cel militar, ci şi din cauza creşterii preţurilor la energie şi la alimente”.
Aceste costuri nu reprezintă nimic în comparaţie cu cele plătite zilnic de ucraineni pe front, a spus şeful Alienţei atlantice.
În plus, dacă preşedintele rus Vladimir Putin şi-ar atinge obiectivele în Ucraina, ca atunci când a anexat Crimeea în 2014, "atunci ar trebui să plătim un preţ şi mai mare", consideră Stoltenberg.
În acest context, el a îndemnat ţările din alianţă să continue livrările de arme către Kiev.
"Cu arme moderne suplimentare, probabilitatea pentru Ucraina de a putea respinge trupele lui Putin în Donbas ar creşte"
"Cu arme moderne suplimentare, probabilitatea ca Ucraina să poată respinge trupele lui (Vladimir) Putin din Donbass ar creşte”, asigură el.
Această regiune din estul Ucrainei este de acum în parte sub controlul soldaţilor ruşi.