În 1775, un taifun a lovit insula Pingelap din Oceanul Pacific, lăsând în urmă doar 20 de supraviețuitori, printre care și pe rege. Sute de ani mai târziu, evenimentul care a decimat populația avea să fie cauza daltonismului total de care suferă mare parte din oamenii de pe insulă.
Daltonismul, în general, reprezintă scăderea capacității de a vedea culorile sau diferențele de culoare. Imposibilitatea de a vedea culorile verde și roșu afectează aproximativ 8% dintre bărbații și 0,5% dintre femeile cu ascendență nord-europeană, conform Institutului Național de Oftalmologie.
În Pingelap, însă, aproximativ 10% dintre locuitori au o afecțiune mult mai rară, cunoscută sub numele de acromatopsie completă sau daltonism total. Practic, ei nu pot distinge nicio culoare, percepând lucrurile doar în negru, alb și gri, din cauza absenței complete a conurilor funcționale de percepție a culorilor, arată IFL Science.
Pe lângă acest lucru, persoanele cu acromatopsie completă pot prezenta, de asemenea, sensibilitate la lumină, acuitate redusă a vederii și mișcări involuntare ale ochiului. Ceea ce au oamenii din Pingelap este o afecțiune cu adevărat rară.
Atunci când taifunul din 1775 a distrus aproape toată populația deja destul de mică din Pingelap, 19 locuitori ai insulei au rămas acolo, alături de regele lor. Printre aceștia se aflau oameni cu această particularitate a vederii, gena transmițându-se. Se crede că chiar regele avea această genă.
Cu o populație atât de mică pe insulă, gena s-a răspândit pe măsură ce oamenii s-au înmulțit, adesea neținând cont de gradul de rudenie. Acum, aceasta afectează aproximativ 1 din 30.000 de persoane din întreaga lume, dar pe insulă 10% din populație a ajuns să sufere de daltonism total.