Putin şi Zelenski apar amândoi în Top 100 Time al celor mai influente personalități din lume

Putin şi Zelenski apar amândoi în Top 100 Time al celor mai influente personalități din lume
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost inclus în topul 100 al celor mai influente personalităţi din lume în 2022, realizat de revista Time.

„În preşedintele Zelenski, poporul ucrainean are un lider demn de curajul şi rezistenţa sa”, a scris preşedintele american Joe Biden, pentru Time, într-un scurt text de prezentare a liderului ucrainean, potrivit DPA.

"Naţiunile din lumea liberă, inspirate de exemplul preşedintelui Zelenski, sunt mai unite, mai hotărâte şi mai conştiente de scopul lor decât în oricare alt moment din memoria recentă", a adăugat liderul american.

Time-lista
Foto: Time

În acest clasament a mai fost inclus şi preşedintele rus Vladimir Putin, care a ordonat invadarea Ucrainei vecine în urmă cu trei luni.

ADVERTISING

Textul însoţitor este scris de principalul său opozant din Rusia, Alexei Navalnîi, care ispăşeşte o pedeapsă de nouă ani într-o colonie penală de maximă securitate.

"Dacă cineva distruge media independente, organizează asasinate politice şi este blocat în iluziile sale imperiale, atunci este vorba de un nebun capabil să comită o baie de sânge în centrul Europei în secolul 21", scrie Navalnîi.

"Putin dă o lecţie despre cum să anulezi câştigurile economice obţinute de o ţară pe parcursul a 20 de ani", a adăugat el.

ADVERTISING

"Totuşi, principala întrebare pe care el o pune - cum să opreşti un nebun malefic care are o armată şi arme nucleare şi este membru în Consiliul de Securitate al ONU - nu a primit încă un răspuns. Noi suntem cei care trebuie să găsim răspunsul", a adăugat Navalnîi.

time-lista-2
Foto: Time

Ziua 90 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor

"Spectrul mijloacelor prin care poate fi exercitată influenţa nu a fost niciodată mai clar decât în acest Top 100 Time care îi include pe Putin şi Zelenski", a scris pe Twitter redactorul-şef al revistei, Edward Felsenthal.

ADVERTISING

"Dictatorul din spatele unui război brutal şi preşedintele ucrainean, o figură eroică rară în vremurile noastre care dezbină", a adăugat el.

Şeful Statului Major al armatei ucrainene, Valeri Zalujni, este, de asemenea, pe listă.

Time publică această listă anuală începând din 1999.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇