Un întreg oraș subteran a fost descoperit după ce un bărbat a dărâmat un zid din subsolul casei sale (Video)

Un întreg oraș subteran a fost descoperit după ce un bărbat a dărâmat un zid din subsolul casei sale (Video)

În 1963, un bărbat din provincia Nevșehir, din Turcia, a dărâmat un zid din subsolul casei sale și a ajuns să descopere un întreg oraș subteran.

Bărbatul, care nu a fost numit în rapoartele de la acea vreme, a dat cu barosul într-un perete și în fața ochilor i s-au deschis mai multe tuneluri. Explorările ulterioare aveau să dezvăluie că era vorba despre un oraș subteran dispus pe nu mai puțin de 18 niveluri, cu capele, școli și grajduri.

Orașul Derinkuyu, căci despre el este vorba, a fost abandonat de secole, relatează IFL Science.

ADVERTISING

Orașul ar fi putut găzdui până la 20.000 de persoane, iar construcția sa ar fi început încă din secolele VIII-VII î.Hr., estimează arheologii din cadrul Departamentul de Cultură din Turcia.

Un manuscris din jurul anului 370 î.Hr. care descrie așezarea subterană, menționează că locuințele de sub pământ erau suficient de mari nu numai pentru familii, cât și pentru animale domestice și stocarea hranei. De fapt, inițial, au fost concepute pentru stocarea hranei, dar s-au dovedit o ascunzătoare perfectă pentru oameni în momente de restriște.

ADVERTISING

Orașul a ajuns la apogeu în perioada bizantină (aproximativ între 395 și 1453 d.Hr.), când a fost transformat într-un labirint de tuneluri, camere și încăperi. Rețeaua de tuneluri și pasaje conținea intrări ascunse, puțuri de ventilație, precum și fântâni și canale de apă.

Tunelurile puteau fi blocate din interior cu uși rotunde din piatră rulantă, iar pasajele în sine erau foarte înguste, astfel că dușmanul ar fi înaintat anevoios.

De-a lungul timpului, mulți oameni au căutat adăpost în această așezare subterană. Primii creștini au trăit aici, fugind de persecuțiile din partea romanilor, în timp ce musulmanii s-au ascuns în timpul războaielor arabo-bizantine din 780 și 1180.

Inside the Underground City once Housed 20,000 People: Derinkuyu

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇