Ce vizităm în Noaptea Muzeelor 2022: Interceptarea liliecilor la „Antipa”, rafinăria Câmpina, Moara de hârtie, Vila Sacha Roman sau Radio Oltenia (Galerie foto)

Ce vizităm în Noaptea Muzeelor 2022: Interceptarea liliecilor la „Antipa”, rafinăria Câmpina, Moara de hârtie, Vila Sacha Roman sau Radio Oltenia (Galerie foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

De Noaptea Muzeelor 2022, peste 200 de entităţi culturale din 87 de localităţi din ţară sunt deschise publicului.

Iată câteva dintre cele mai ofertante în Bucureşti, Braşov, Buzău, Sibiu, Timişoara, Ploieşti, Comana, Câmpina, Constanţa, Craiova. Printre altele, în timpul nopții de sămbătă, vor fi deschise nocturn: Vila Sacha Roman, sediul Corului Madrigal din Dealul Mitropoliei, Moara de hârtie de la Comana, Rafinăria Câmpina în premieră.

Bucureşti

Expoziţia „Muzeul Pandemiei. Valul 2. De ce mai stai cu el!?”

Expoziţia poate fi vizitată zilnic până pe 29 iunie, la ARCUB Gabroveni, din strada Lipscani 84-90, între orele 12.00 şi 20.00 şi în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor până la ora 02.00. „Muzeul Pandemiei”, marcă a Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, pregăteşte o nouă expoziţie dedicată pandemiei, de data aceasta cu accent pe drama violenţei domestice ce a marcat multe familii din România din martie 2020 până în prezent.

Art Safari la Palatul Dacia-România

Expoziţiile Art Safari includ, în premieră, nume mari ale artei mondiale precum Picasso şi Dalí - într-o ipostază inedită, aceea de creatori de scenografie. „Pălăria cu trei colţuri”, de Manuel de Falla îi pune împreună pe aceşti doi dintre cei mai apreciaţi artişti spanioli ai secolului XX, alături de celebrul compozitor Manuel de Falla într-un demers unic. Şi Picasso, şi Dalí au semnat decorul şi costumele pentru baletul  „Le Tricorne”, de Manuel de Falla, în momente istorice diferite, bucurându-se de acelaşi succes. Publicul de la Bucureşti va putea vedea pentru prima dată - în oglindă, operele grafice ale celor doi mari pictori, care dezvăluie o latură artistică cu totul specială şi diferită.

ADVERTISING

Pavilionul Contemporan de la Art Safari 2022 îi este dedicat artistei Irina Dragomir, în timp ce Pavilionul Muzeal îl readuce în actualitate pe Theodor Aman - primul artist român modern.

O figură simbol a artei fotografice, Barbara Klemm este de asemenea prezentă la Art Safari 2022 într-o expoziţie care marchează 30 de ani de prietenie şi parteneriat germano-român în Europa. Pavilionul Invitat prezintă lucrările semnate de Marcel Iancu, un artist fenomen al secolului XX şi unul dintre artiştii care au definit arta de avangardă din România şi Israel. Intrarea este cu plată.

Casa Corului Madrigal, deschisă publicului

Corul Madrigal invită publicul, între orele 18.00-22.00, să descopere spectaculosul şi fermecătorul imobil din Aleea Dealul Mitropoliei nr 11, unde madrigaliştii repetă în fiecare zi, iar glasurile corurilor de copii Cantus Mundi fac trecătorii să se oprească, să asculte şi să admire „Casa care cântă”.
Monumentala vilă - realizată după planurile celebrului arhitect Albert Popper - a fost construită în 1924 de către juristul şi publicistului român Sacha Silberman Roman (1885 - 1967), personalitate notabilă a Bucureştiului interbelic, care a deţinut pentru o perioadă şi funcţia de secretar al lui Nicolae Titulescu.
Datorită caracteristicilor sale ea se încadrează în categoria vilelor unicat ce caracterizeză Bucureştiul de început de secol XX, cu o arhitectură originală (cu elemente bizantine, neo-româneşti, gotice, dar şi elemente  de inspiraţie din culele olteneşti), de patrimoniu, „care combină flexibil elemente istorist-româneşti şi cosmopolite, creând variante deosebite ale stilului neo-românesc”.

ADVERTISING

Galeria costumelor de teatru - Doina Levintza

O colecţie de obiecte vintage poate fi văzută pe Bd. Ion Mihalache, nr. 113, Bucureşti, între orele 12.00 şi 18.00 şi în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor pana la orele 02.00.
În cadrul Galeriei Costumelor de Teatru- Doina Levintza aveţi ocazia să vizionaţi costumele din spectacolele de teatru: „Richard III” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu (1993); „Richard II” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu (1998); „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde, regia Dragoş Galgoţiu (2004); „Societatea de vânătoare” de Thomas Bernhard, regia Dragoş Galgoţiu (2008); „Epopeea lui Ghilgamesh”, regia Dragoş Galgoţiu (2009); „Viaţa e vis” de Calderon de la Barca, regia Dragoş Galgoţiu (2010); „Casanova” după memoriile lui J. Casanova de Seingalt, regia Dragoş Galgoţiu (2015).

Interceptarea liciecilor şi colectarea de insecte nocturne la „Antipa”

Muzeul „Antipa” a pregătit un program special, de sâmbătă, la ora 19.00, până duminică, la ora 1.00, pentru Noaptea Muzeelor 2022. Sunt incluse, pe lângă vizitarea gratuită a expoziţiei permanente, o seară de folk în grădina Muzeului precum şi activităţi de colectare a insectelor nocturne şi de interceptare a liliecilor din curtea Muzeului.

„Camera Colecţionarului” la Palatul Cesianu-Racoviţă

Capodopera „Ţărăncuţă cu basma albă”, care a fost adjudecată în toamna anului 2018 pentru 340.000 de euro în cadrul evenimentului „Top 100 Mari Maeştri ai Artei Româneşti şi care reprezintă cea mai scumpă operă de artă care s-a vândut vreodată în România, poate fi admirată doar pentru o zi la Palatul Cesianu-Racoviţă, de sâmbătă, ora 19.00, până duminică, 15 mai, ora 02.00.

ADVERTISING

Romanian Design Week, la Combinatul Fondului Plastic

Ediţia aniversară de 10 ani a celui mai amplu festival de design din România se desfăşoară anul acesta, pentru al treilea an consecutiv, la Combinatul Fondului Plastic, spaţiu ce reuneşte o bogată comunitate culturală şi creativă.
Tema ce marchează 10 ani de Romanian Design Week este #Forward, născută din dorinţa de a investiga, a testa şi a proiecta scenarii pentru un viitor al comunităţilor creative, al inovaţiei, al sustenabilităţii prin colaborare şi echitabilitate, aflate în slujba dezvoltării oraşelor şi societăţilor armonioase. De Noaptea Muzeelor se poate vizita de la ora 20.00 la 00.00.

Muzeul Abandonului

Aplicaţia imersivă Muzeul Abandonului va fi lansată sâmbătă. Special pentru acest moment va fi construită o staţie temporară de explorare digitală disponibilă publicului într-un tur de forţă de 15 ore, la Seneca Anticafe, de la 9.00 la 00.00. Spaţiul amfiteatrului Seneca va fi amenajat de echipa Muzeul Abandonului cu mici capsule-instalaţii de obiecte şi elemente de arhivă, colectate de echipa muzeului în ultimul an de cercetare, ca o formă-manifest de introducere a publicului vizitator în atmosfera şi naraţiunea acestui proiect muzeal avangardist.

Comana

Noapte medievală în Satul meşteşugurilor

Ansamblul Moara de hârtie - Satul meşteşugurilor din Comana va fi deschis vizitării de la ora 19.00 la 23.30. Vor putea fi vizitate atât Atelierul-Muzeu dedicat tiparului manual şi legătoriei de carte, unul dintre atelierele de manufacturare a hârtiei şi atelierele de meşteşuguri (ţesut, lucru cu papura, fierăria, modelaj ceramică, tâmplăria) şi Bucătăria Dealul Morii, o bucătărie care are caracter social, la care vă vom pregăti mâncare la ceaun, plăcinte dulci şi sărate, siropuri şi cafele.

Începând cu orele 19.00, va debuta programul de muzeografie şi istorie vie susţinut de Ioan-Dan Rusen, muzeograf al Muzeului Judeţean Giurgiu, constând în prezentarea unei replici de costum medieval al unui oştean valah, caracteristic secolului XV, completată în paralel cu realizarea finisării unui scut defensiv.

Braşov

Muzeul de Etnografie

Muzeul de Etnografie Braşov participă şi în acest an la evenimentul „Noaptea Muzeelor”. Astfel, sâmbătă, în intervalul orar 18.00 - 24.00, Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului şi Muzeul Etnografic ”Gheorghe Cernea” din Rupea vor putea fi vizitate gratuit.

Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului vă aşteaptă cu expoziţia permanentă care ilustrează modul de viaţă al locuitorilor Braşovului din secolele XVI-XIX, dar şi cu expoziţia temporară „Costumele Junilor şi hainele româneşti din Şchei şi Braşovechi” organizată la mansarda clădirii.

Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea, o instituţie cu un discurs muzeal modern, cu accent pe specificul local, cu poveşti şi artefacte care pot fi admirate doar în expoziţia permanentă, va prezenta şi câteva noutăţi cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor. Este vorba despre obiecte de port şi recuzită din localitatea Crihalma, comuna Comăna, achiziţionate în ultimii ani ca urmare a cercetărilor de teren întreprinse în această zonă, care completează patrimoniul cultural mobil local. Vizitatorii vor avea ocazia să vadă găteala capului cu măcăul, specifică fetelor şi femeilor din Crihalma, şi steagul utilizat în cadrul ceremonialului de nuntă sau ca recuzită a feciorilor din ceată. De asemenea, aici vor fi organizate ateliere de împletituri cu sfoară şi vor fi proiectate câteva filme documentare.

Sibiu

Turnul Sfatului şi cel al Dulgherilor şi Olarilor de pe strada Cetăţii din Sibiu vor fi deschise sâmbătă până la miezul nopţii. După încheierea programului normal de vizitare (Turnul Sfatului - ora 18.00, iar turnurile de pe strada Cetăţii - ora 19.00), accesul în aceste turnuri va fi gratuit până la ora 24.00. Ultimul acces se va face la ora 23.30.

Câmpina

Pentru prima dată în istoria sa de mai mult de 120 de ani, Rafinăria Câmpina, una dintre cele mai vechi din Europa, îşi deschide porţile către publicul larg sâmbătă, în intervalul orar 10.00 - 20.00. După vizită, urmează proiecţie de film de la ora 20.30 la 23.00, şi duminică este deschisă de la ora 10.00 la 18.00.

Buzău

Muzeul Chihlimbarului Colţi

La fel ca şi în anul 2021 Muzeul Chihlimbarului Colţi, com. Colţi, jud. Buzău, va fi prezent la eveniment, aici fiind organizat un recital de muzică populară susţinut de artiştii Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Buzău.
Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă” va fi deschis publicului în intervalul orar 19.00 - 00.30, fiind prezentată expoziţia tematică „Locuinţa tradiţională buzoiană”.

Iaşi

Muzee de la sat

La Palatul Culturii, publicul va explora, cu ajutorul unor ochelari de realitate virtuală (VR) Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, Muzeul sitului arheologic Cucuteni şi alte muzee rurale explorate de echipa „Muzee de la sat”. Accesul e gratuit. Program: 19.00 -23.30.

Ploieşti

La Muzeul Omului, publicul va descoperi şi explora tainele apariţiei vieţii pe pământ, „Cine suntem noi”, secretul ADN-ului, biodiversitatea planetei, protejarea şi conservarea naturii, diversitatea populaţiei pe planetă şi jocuri interactive prin tehnica multimedia din expoziţia permanentă. Pe holurile muzeului puteţi admira şi expoziţia temporară „Viaţă de melc la firul ierbii”.
La Muzeul Petrolului vor fi exponate de mare interes istoric şi documentar: documente originale şi în facsimil, hărţi geologice, diorame, documentaţie tehnică de profil, fotografii şi machete care reproduc utilaje specifice din domeniul petrolier, precum şi diverse procese tehnologice.
Intrarea este gratuită între orele 17.00-22.00.

Timişoara

Nokia

Pentru a 4-a oară, Nokia Timişoara se transformă în muzeu şi îşi deschide porţile pentru toţi cei curioşi să-i treacă pragul, între orele 18.00 - 24.00. Cei pasionaţi de ştiinţe şi de tehnologie vor putea fi surprinşi de echipamentele vechi şi noi, de ultimă generaţie, de roboţi şi activităţile puse la dispoziţie de organizatori.

Constanţa

Statui vivante Muzeul lui Shakespeare

Va avea loc spectacolul cu statui vivante „Muzeul lui Shakespeare”, în montarea lui Mihai Mălaimare; participă studenţi de la programul de licenţă - Arte ale spectacolului (actorie) şi din cadrul programului de master - Arta actorului de music-hall ale Universităţii Ovidius Constanţa, Facultatea de Arte, Centrul de cercetare ştiinţifică şi creaţie artistică EUXIN.

Craiova

Vizită la Radio Oltenia 

Evenimentul îşi propune să le prezinte ascultătorilor, acum vizitatori, etapele prin care s-a trecut în ultimii treizeci de ani în înregistrarea, procesarea şi redarea/difuzarea sunetului postului nostru de radio, începând de la magnetofoanele ruseşti de tip STM, la softul de emisie automată Q-Sound. Interval orar de vizitare: 22.00 - 23.45. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇