Florin Cîțu a fost invitat oficial la Kiev, săptămâna viitoare, anunță Senatul României.
„Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a fost invitat să efectueze o vizită oficială în Kiev, Ucraina, de către Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stafanciuk. Detalii suplimentare ale vizitei vor fi anunţate după ce vor fi stabilite”, a transmis Senatul României.
Până acum, au mai fost la Kiev și europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, împreună cu parlamentarii Diana Stoica și Filip Havarneanu. Ei au vizitat și alte orașe distruse de ruși în Ucraina, cum ar fi Irpin.
Și Dacian Cioloș a fost deja în Ucraina, la Cernăuți, unde s-a întâlnit cu primarii comunităților de români din regiune.
Însă pentru Florin Cîţu ar fi o mişcare bună de imagine, după ce a pierdut şefia PNL. Debarcarea sa din fruntea liberalilor s-a produs după o vizită în SUA. Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla şi după ce merge la Kiev.