Cadavrele carbonizate ale mai multor militari ruşi, abandonate în tancurile distruse lângă Kiev

Cadavrele carbonizate ale mai multor militari ruşi, abandonate în tancurile distruse lângă Kiev
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cadavrele carbonizate ale mai multor militari ruşi puteau fi observate, sâmbătă, în interiorul tancurilor distruse de armata ucraineană şi care încă se află pe drumul care leagă oraşul Irpin de localitatea Dmîtrivka.

Maşinile militare ruseşti, care se îndreptau către Irpin, au fost atacate cu drone Bayraktar. Exploziile au fost puternice, ele soldându-se cu moartea soldaţilor care erau în interior.

"În tancuri se afla şi muniţie, care a explodat din interior. Imediat după acest atac, militarii ruşi s-au retras şi nu au mai reuşit să scoată cadavrele din tancuri", a declarat, pentru Agerpres, Aleksander, unul dintre localnicii din zonă.

ADVERTISING

De asemenea, ucrainenii susţin că, în drumul lor, tancurile forţelor ruse au atacat numeroase obiective civile şi comerciale, dar şi maşinile pe care le întâlneau. În multe cazuri, vehiculele militare au trecut efectiv peste autoturisme, provocând numeroşi morţi în rândul civililor.

Război în Ucraina, Ziua 46 - Vezi desfășurarea evenimentelor

În jur de 15 tancuri puteau fi observate sâmbătă pe drumul care asigură legătura dintre Dmîtrivka şi Irpin, iar unele dintre ele au rămas pe partea carosabilă, blocând un sens de circulaţie.

ADVERTISING

Imaginea războiului este cutremurătoare, ea atrăgând atenţia a sute de şoferi care opresc zilnic să fotografieze tancurile distruse ale armatei ruse.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇