Cu teste tot mai puține, aproape 21.000, România înregistrează, sâmbătă, 1.451 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 258 mai puţine faţă de ziua anterioară.
Astfel, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.724 de teste RT-PCR (3.746 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.978 la cerere) şi 14.124 teste rapide antigenice.
Conform Ministerului Sănătăţii, 145 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
În total, până sâmbătă, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.871.937 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 19 decese la pacienţi cu COVID (11 bărbaţi şi 8 femei).
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
Din totalul de 19 pacienţi decedaţi, 14 au fost nevaccinaţi şi 5 vaccinaţi. Unul dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat era din categoria de vârstă 20 - 29 de ani, doi aveau vârsta între 70 şi 79 de ani şi doi - peste 80 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.
Dintre cei 271 de pacienţi internaţi la ATI, 231 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 108 sunt minori, 105 fiind internaţi în secţii, cu 5 mai puţini decât în ziua anterioară şi 3 în ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.