Naștere surpriză la Constanța: O femeie a născut în ambulanță și apoi la spital, deși nu știa că are gemeni

Naștere surpriză la Constanța: O femeie a născut în ambulanță și apoi la spital, deși nu știa că are gemeni

După ce a născut în ambulanța SMURD care o ducea la spital, o femeie din Constanța a dat naștere altui copil, la maternitate. O surpriză și pentru ea, și pentru medic, pentru că nu știau că e însărcinată cu gemeni.

„Sunt gemeni, născuţi în urmă cu puţin timp, însă în locaţii diferite. Primul dintre gemeni s-a născut în drum spre spital, în ambulanţa SMURD Palas, iar cel de-al doilea, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei, Constanţa.

Mama nu ştia că are gemeni, iar surprinderea colegilor noştri a fost la fel de mare ca cea a medicului care a preluat pacienta, ştiind că născuse deja”, a anunţat ISU Dobrogea.   

ADVERTISING

Femeia şi fetiţa ei născută în ambulanță au fost duse la Spitalul Judeţean Constanţa. Copilul a fost dus pe Secţia Neonatologie, iar mama, la Ginecologie, pentru consult.

La scurt timp însă, echipajul SMURD, care aştepta cu nerăbdare să vadă dacă ambele sunt bine, a fost anunţat că mama avea, de fapt, gemeni, iar cel de-al doilea copil s-a născut la spital, spre surpinderea pompierilor militari, dar mai ales a medicului care ştia că aceasta deja născuse”, a mai transmis ISU Dobrogea.   

Femeia mai are acasă încă patru copii.   

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇