În mai multe țări din Europa, aceleași conturi social media, pagini și website-uri care răspândeau dezinformare cu privire la pandemia de Covid-19 răspândesc acum dezinformare despre războiul din Ucraina.
Fake news-urile promovate acum se încadrează în tematica mai amplă a narațiunilor strategice construite pe marginea acestui subiect. De ce și cum se întâmplă asta?
La vremuri noi, dezinformări vechi
Observatorul European pentru Media Digitale (EDMO) a publicat o analiză amplă pe acest subiect, cu ajutorul organizațiilor profesioniste de fact checking (care se ocupă de verificarea factuală a informațiilor din mediul online).
Au contribuit AFP, Correctiv, Demagog, Maldita, Mimikama, PagellaPolitica/Facta, Verificat și TjekDet. În cele ce urmează, voi prezenta pe scurt concluziile analizei, pentru a avansa apoi posibile explicații pentru acest fenomen.
În mai multe țări, printre care Spania, Italia, Polonia, Danemarca, Germania și Franța, s-a observat o reorientare a surselor care au publicat în mod susținut narațiuni înșelătoare despre pandemie, către publicarea de narațiuni înșelătoare despre războiul din Ucraina. Temele predilecte și chiar și limbajul folosit au migrat, pur și simplu, de la un subiect la altul.
În ceea privește publicul fidel acestor surse, nu putem presupune automat că acesta are o poziție formată în legătură cu războiul din Ucraina. Însă cu siguranță acest public continuă să aibă încredere și să urmărească sursele până deunăzi axate pe subiecte legate de pandemie și este expus unor interpretări distorsionate ale războiului.
Mecanisme similare și o retorică asemănătoare
În timpul pandemiei, cea mai populară teorie a conspirației a fost că acest eveniment este unul orchestrat de elite, o punere în scena.
Aceeași teorie a conspirației o întâlnim acum cu privire la atrocitățile războiului, care ar fi o regie complexă, cu actori și scenariu. Se merge până la a afirma că războiul în sine este planificat pentru a distrage atenția de la altceva mai grav.
În plus, sunt folosite tehnici de dezinformare similare, cum ar fi scoaterea din context a unor clipuri video și imagini înregistrate în cu totul alte situații și utilizarea lor pentru a delegitimiza acuzațiile la adresa Rusiei privind crimele și daunele de război făcute.
Până și personajele negative sunt „importate”: după ce au fost acuzați că au planificat pandemia, Bill Gates și George Soros sunt acum acuzați de finanțarea conflictului ucrainean.
Nu în ultimul rând, a revenit teza „Marii resetări”. Teoria „Marea resetare” a fost folosită cu referire la pandemia de Covid-19, referindu-se la „complotul și fabricarea pandemiei de către elitele corupte care și-ar propune să inițieze Marea Resetare și să instaureze un guvern mondial”.
În mod similar, unele voci susțin, fără dovezi, că întregul conflict este doar o operațiune de tip „steag fals”/ înscenare organizată pentru a impune o nouă ordine mondială.
Chiar dacă studiul citat mai sus nu face referiri explicite la România, putem identifica și în țara noastră manifestările acestui fenomen: vocabularul de contestare a pandemiei migrează spre subiectul războiului din Ucraina, prin referiri la scopuri ascunse de instalarea dictaturii și controlului populației, folosirea etichetei de „mascaradă” („regizorii pandemiei regizează acum o nouă criză”) și prin delegitimizarea presei ca fiind mincinoasă și parte a complotului.
Narațiuni strategice care sădesc îndoiala
Ce au în comun dezinformarea despre pandemie și cea despre război sunt scopurile: de a crește neîncrederea, de a spori confuzia și de a cultiva scepticismul, nefundamentat însă pe dovezi și fapte.
Mecanismele pentru a atinge aceste obiective sunt similare. În cuvintele lui Rikke Peters, profesor la University College Lillebaelt: „Ceea ce a caracterizat multe teorii Covid-sceptice a fost lipsa de încredere față de autorități și oamenii de la putere, o poziție opusă celei tradiționale [...]”.
Din motive similare, cei care contestă într-o manieră nefundamentată aspecte legate de războiul din Ucraina au o contrareacție față de ceea ce ei percep ca fiind mainstream-ul politic și orientarea dominantă a opiniei publice.
Toate exemplele de mai sus sunt puternice, pentru că se încadrează în conceptul de „narațiune strategică”. Narațiunea strategică este o formă de prezentare a realității sociale ce funcționează ca o meta-explicație pentru evenimentele din societate.
Ea prezintă evenimentele într-o ordine secvențială („episoade” sau „momente” care decurg unele din altele), le conectează pentru a le da o semnificație comun împărtășită, se folosește de „mituri” (credințe din mentalul colectiv) și induce perspective despre lume și/sau despre experiențele oamenilor.
Deoarece o narațiune strategică are, de multe ori, rolul de a identifica personajele pozitive și negative și de a numi cauzele pentru producerea evenimentelor, ea induce astfel o viziune particulară despre o situație și legitimează conflictele.
Când dezinformează o narațiune strategică?
Nu toate narațiunile strategice sunt folosite cu scopul de a induce publicul în eroare. Mai mult decât atât, ele sunt folosite frecvent în interiorul strategiilor de relații publice sau în campaniile de conștientizare. Dar, în unele situații, ele sunt atent construite pentru de a dezinforma.
În prezent, informația este un instrument cheie în relațiile dintre state. Atunci când sunt folosite ca armă în războiul informațional, narațiunile strategice se bazează pe amestecul de adevăr și fals și pe prezentarea eronată a faptelor, pentru a induce publicului interpretări distorsionate și părtinitoare.
Narațiunile strategice bazate pe dezinformare manipulează opinia publică și erodează încrederea în instituții, slăbind astfel societățile democratice.
Posibile explicații pentru această metamorfoză retorică
Statele, organizațiile sau persoanele aflate în poziții de mare vizibilitate și autoritate pot crea și promova narațiuni strategice, pentru consolidarea puterii, obținerea unui avantaj economic sau politic, construirea reputației sau crearea unei anumite imagini publice.
În cazul de față, unii actori au profitat de matricea de interpretări deja creată în mintea publicului expus la narațiunile strategice care au dezinformat cu privire la pandemia de Covid-19. Aceștia au adaptat tiparele la noul subiect și la noile scopuri legate de războiul din Ucraina.
Dar trebuie să înțelegem că nu toate sursele sunt parte a unei campanii deliberate de propagandă.
Alte surse – pagini social media, website-uri, persoane publice – au crescut foarte mult în termeni de vizibilitate prin contestarea pandemiei de Covid-19. Rămânând fără subiectul principal cu care atrăgeau audiențele (cu toate beneficiile financiare și simbolice rezultate de aici), s-au reorientat către noul subiect „fierbinte”, mai ales că au acces copios la un nou izvor de narațiuni strategice și informații înșelătoare despre acesta.
Ca de obicei, îndemn la înțelegerea mecanismelor retorice de manipulare a opiniei și la evaluarea critică a afirmațiilor lansate fără argumente și dovezi.
Notă: acest articol face referire doar la acele interpretări eronate și dezinformări care au fost demontate de către organizații independente de fact checking și jurnaliști profesioniști. Nu sunt vizate în niciun fel schimbul de idei și opiniile bazate pe informarea corectă, transparentă și onestă.