Ministerul Sănătății a lansat campania de informare privind administrarea iodurii de potasiu

Ministerul Sănătății a lansat campania de informare privind administrarea iodurii de potasiu

Ministerul Sănătății anunţă că a demarat campania de informare cu privire la administrarea comprimatelor de iodură de potasiu.

În acest sens, Ministerul Sănătății a elaborat Ghidul de Informare Generală care stabilește condițiile în care se administrează iodura de potasiu de 65 mg, dozele recomandate, cum și când se instituie tratamentul.

Comprimatele de iodură de potasiu se administrează numai în cazul expunerii la iod radioactiv ca urmare a unui incident nuclear, în primele 6 ore după anunțul autorităților, în doză unică, subliniază MS.

ADVERTISING

Se va administra doar doza recomandată pentru fiecare categorie de vârstă, aşa cum se arată în respectivul ghid.

Pentru mai multe informații, Ministerul Sănătății va pune la dispoziția publicului un call-center dedicat, unde personal de specialitate va răspunde întrebărilor primite. Numărul de telefon este 021/317.40.06, iar programul este de luni până joi între orele 8.30-16.30 și vineri între orele 8.30-14.30.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat, luni, că autorităţile nu vor distribui pastilele cu iodură de potasiu către populaţie înainte de realizarea acestei campanii de informare.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Conform anunţului iniţial al ministrului, de săptămâna aceasta ar fi urmat să înceapă distribuirea pastilelor de iodură de potasiu către persoanele eligibile.

Ministrul a dat zilele trecute detalii despre iodura de potasiu: Cine şi câte pastile trebuie să ia, când și cum se păstrează (Video)

Alexandru Rafila a comentat şi reacţia medicilor de familie cu privire la acest subiect. 

”Vă asigur că vom găsi cadrul legal care să facă posibilă distribuția către cetăţeni. Şi vreau să vă mai spun un lucru: eu nu am avut nicio dispută cu medicii de familie. Dânşii mi-au spus doar punctul lor de vedere, am încercat să-l înţeleg, ne-au spus în mod foarte clar că ei consideră o chestiune birocratică distribuirea acestor pastile către pacienţii de pe propriile liste.(...)

Eu nu cred că protejarea sănătăţii pacienţilor noştri este o chestiune birocratică. Mai rămâne să analizăm cu colegii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a adăugat Alexandru Rafila.  

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇