Bărbații, dar și unele femei își supraestimează inteligența. Iată de ce

Bărbații, dar și unele femei își supraestimează inteligența. Iată de ce
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un studiu recent a dezvăluit că bărbații au tendința să-și supraestimeze coeficientul de inteligență mai des decât femeile. Cel puțin o parte dintre femei. Femeile ”mai masculine” au și ele aceeași tendință precum bărbații, a mai stabilit cercetarea.

Potrivit oamenilor de știință, tiparul pare să aibă legătură cu nivelul de masculinitate al unei persoane, nu numai cu genul desemnat la naștere, a arătat studiul realizat pe 228 de participanți, dintre care 103 au fost bărbați și 125 femei.

Asta în condițiile în care „cercetările în domeniul psihologiei și inteligenței sunt fără echivoc. Nu există o diferență între bărbați și femei atunci când vine vorba de coeficientul de inteligență în sine. Nu există un sex mai inteligent”, după cum a explicat David Reilly de la Universitatea Griffith din Australia.

ADVERTISING

Chiar și așa, nivelul de masculinitate al unei persoane sau „genul psihologic”, măsurat în acest studiu folosind testul Bem Sex Role Inventory, pare să aibă implicații profunde pentru modul în care oamenii își evaluează propriile abilități cognitive, relatează IFL Science, care citează un raport publicat de jurnalul Frontiers in Psychology.

Pe scurt, cercetătorii au descoperit că oamenii care se comportă într-un mod mai masculin, indiferent de sexul desemnat la naștere, au tendința să creadă că sunt mai deștepți decât sunt în realitate.

ADVERTISING

Studiul nu este primul de acest fel, însă este primul care incorporează conceptul de „gen psihologic”. De asemenea, prezenta cercetare este prima care a arătat că femeile care au un nivel de masculinitate mai ridicat au tendința să aibă aceleași trăsături de auto-grandoare precum bărbații.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇