Kremlinul neagă că foloseşte bombe cu fosfor în Ucraina, iar Lavrov acuză Europa de accente ”hitleriste”

Kremlinul neagă că foloseşte bombe cu fosfor în Ucraina, iar Lavrov acuză Europa de accente ”hitleriste”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia dezminte vineri orice încălcare a dreptului internaţional, după ce a fost acuzată de Ucraina că ar fi folosit bombe cu fosfor în cadrul intervenţiei sale militare în această ţară vecină.

”Rusia nu a încălcat niciodată nicio convenţie internaţională”, a răspuns un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat de presă despre aceste acuzaţii, formulate de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.

Bombele cu fosfor sunt arme incendiare a căror folosire a fost interzisă împotriva civililor, dar şi împotriva ţintelor militare de o Convenţie semnată în 1980 la Geneva.

ADVERTISING

Protocolul III al Convenţiei Internaţionale a Armelor Clasice (CCAC), semnat în 1980 şi care a intrat în vigoare în decembrie 1983, prevede că acest tip de armament ”este interzis în orice circumstanţe” împotriva populaţiei civile.

Armamentul incendiar este interzis, de asemenea, împotriva ţintelor militare, atunci când acestea se află în apropierea populaţiei civile.

Război în Ucraina, Ziua 30 - Vezi desfășurarea evenimentelor

Însă acest Protocol III nu priveşte fosforul alb, atunci când acesta este folosit, din cauza proprietăţilor sale fumigene sau de iluminare.

ADVERTISING

Rusia şi Ucraina sunt considerate semnatare ale acestui Protocol III din 1982 - pe vremea URSS -, iar Statele Unite l-au semnat, cu rezerve, în 2009, la fel ca Franţa, în 2002.

Numeroase ţări au fost acuzate că au folosit armament incendiar în ultimii ani - Statele Unite în 2004, în Irak, sau Rusia, în 2019, în Siria.

Kremlinul îl acuză totodată pe preşedintele Joe Biden de faptul că vrea ”să deturneze atenţia” de la un program de înarmare chimică şi biologică american din Ucraina, prin declarații cu privire la un posibil recurs al Rusiei la armamnet chimic în Ucraina.

ADVERTISING

Lavrov denunţă un discurs european cu accente ”hitleriste”

Totodată, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, îi acuză vineri pe liderii europeni de un discurs cu accente ”hitleriste” împotriva Rusiei şi acuză Occidentul că a declarat Moscovei un ”război hibrid total”, o expresie ”pe care o folosea Germania hitleristă”.

”Ni s-a declarat un adevărat război hibrid total. Această expresie (război total) pe care o folosea Germania hitleristă este pronunţată de-acum de către mulţi politicieni europeni atunci când explică ce vor să facă Rusiei”, acuză Lavrov, într-o reuniune cu reprezentanţi ai unei fundaţii diplomatice ruse.

”Ei nu-şi ascund obiectivele, şi anume să distrugă, să spargă, să aneantizeze, să sugrume întreaga economie a Rusiei”, denunţă şeful diplomaţiei ruse.

Rusia este vizată, după ce a invadat Ucraina cu zeci de mii de militari, de sancţiuni occidentale de o amploare fără precedent, care i-au afectat deja, între altele, sistemul financiar, lanţul logistic, moneda şi inflaţia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇