Este greu să intuiești cine este mai tare dintre doi mari pretendenți la titlul de cea mai puternică forță militară a lumii: NATO sau Rusia?
Pe de o parte, personalități de prim rang din țara noastă și chiar din întreaga UE lasă de înțeles cu au încredere fermă în potențialul militar, logistic, dar și moral al NATO. Pe de altă parte n-aș neglija-o nici pe doamna Șoșoacă, admiratoare a Rusiei putiniste, dar nici pe arhiepiscopul Tomisului, putinistul Teodosie, gata să și-l pună pe Putin la icoană:
„… domnul Putin care este atât de vehiculat în zilele acestea, și văzut atât de negru, nu e negru așa cum îl prezintă toată lumea. Am spus și o spun, fără frică, este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte…”.
Însuși președintele ucrainean Volodimir Zelenski, până de curând încrezător în NATO și dornic să devină membru al Alianței, a ajuns acum să declare, cam decepționat:
“Am înţeles deja cu toţii. Nu suntem acceptaţi în NATO pentru că Alianţa se teme de Rusia”.
Dintr-un punct de vedere, domnul Zelenski are multă dreptate. A contat pe NATO, iar Alianța nu s-a implicat așa cum spera el să fie ajutat. Din alt punct de vedere, NATO nici nu se poate implica în războiul unui stat prieten, dar ne-membru al Alianței.
Nu că i-ar fi teamă de Rusia, dar NATO a fost creată cu scopuri strict defensive. În niciun caz nu poate fi capabilă să declanșeze un nou Război Mondial.
De altfel, liderii NATO au fost totdeauna consecvenți, explicând că Alianța nu va trage niciodată cel dintâi un glonț. Dar va riposta pe măsură, după ce unul din statele membre va fi atacat.
Ca urmare, NATO n-a acționat militar nici la anexarea Crimeii, nici la proclamarea a două „Republici Independente” pe teren ucrainean. Această sarcină și-au asumat-o politicienii, făcând uz de toate pâghiile politice la care au putut apela. În niciun conflict militar între terți n-a intervenit NATO și nici nu va interveni.
Dar – gândim noi – ferească Sfântul ca vreun membru al Alianței să fie atacat militar. Atunci cu siguranță se va vedea cine este mai tare.
Am convingerea că liderul de la Kremlin cunoaște perfect acest principiu al NATO și chiar că-i este teamă de Alianță. Spus pe șleau, nu alianța se teme de Putin, ci mai curând Putin se teme de NATO. În opinia mea – este o părere personală – lui Putin îi este chiar teamă de NATO. Ca dovadă, îi dă de multă vrem târcoale, dar nu mușcă. Nu are dreptul să muște.
În ciuda amenințărilor războinice al lui Vladimir Vladimirovici, în ciuda nesăbuitelor sale ambiții, în ciuda spectacolului grotesc din palatul Kremlinului, unde pășește doar după ce doi vlăjgani îi deschid giganticele uși și în ciuda mega-mitingului menit să-l preamărească la scenă deschisă, ca pe un personaj providențial, ajuns déjà legendă, liderul rus pare mai curând un războinic slab, fricos, imoral, pervers și chiar laș. Trebuie să mă explic.
Dacă nu era imoral, nu s-ar fi năpustit cu aproape toată forța uriașei Rusii asupra unui inamic de aproape 30 de ori mai mic și care rezistă eroic, făcându-l de rușine pe atacator. E ca și cum o namilă ar bate un copil, profitând de disproporția forțelor.
Dacă nu era fricos, le spunea de la început soldaților că-i trimite la război, și nu le ascundea adevărul, sub pretextul unei acțiuni militare speciale, un fel de manevră, nu un război, unde unii vor cădea răniți, alții vor deceda, mulți vor fi luați prizonieri de ucraineni, iar norocoșii se vor întoarce acasă unde vor găsi casa distrusă, iar familia plecată.
Spunându-le adevărul, parcă aș zice că soldații s-a codi să meargă la război în Ucraina.
Dacă nu era fricos, nu s-ar fi simțit vulnerabil și n-ar fi destituit opt generali din armata sa, în plin război cu Ucraina. Numai când ți-e teamă de prieteni, îi îndepărtrezi de tine, cu riscul de a rămâne din ce în ce mai izolat și chiar singur cuc. Nici măcar Hitler nu opera destituiri în timpul luptelor. Dimpotrivă, își încuraja luptătorii, acoperindu-le pieptul cu medalii.
Dacă n-ar fi fost pervers, atunci n-ar fi mințit lumea, afirmând că Ucraina nu este o țară și că poporul ucrainean nu este un popor. Dacă, în loc să fie pervers ar fi fost cult, atunci ar fi știut cu siguranță că statul kievean este anterior celui moscovit sau ar fi auzit superbul aforism rostit luna trecută de un politician inspirat: când Kievul era déjà o metropolă, Moscova era încă un simplu sat.
Dacă nu s-ar fi știut slab, incapabil să exceleze prin calitățile sale, Putin nu s-ar fi dat mare într-un spectacol costisitor, pe cel mai mare stadion din capitala Rusiei, înțolit cu o jachetă de firmă, prețuită la 13.000 euro.
Dacă n-ar fi fost laș, ar fi acceptat o negociere tête-à-tête cu omologul său ucrainean, pe teren neutru (poate în Turcia, poate în Israel, poate în altă arte), pentru a pune capăt războiului, măcelului, exodului și tragediilor umane subsecvente.
Dacă nu i-ar fi fost frică, întâlnirea ar fi avut loc, dar întreaga lume ar fi aflat diferețele majore dintre perspicacitatea lui Zelenski, logica vie din gândirea sa, discursul său concis, capacitatea sa de a hotărî operativ și, pe de altă parte, gândirea șablon lui Putin și o logică de tip sovieic, înțepenită într-o incultură atât de crasă, încât îl face capabil să eticheteze ca nazist un etnic evreu.
În concluzie, nu este important dacă NATO se teme de Rusia, sau poate invers. Important este că nici însuși Putin nu este convins că Rusia este mai puternică decât NATO. Dacă ar fi fost convins, al treilea Război Mondial era demult început.