Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat, marți, Parlamentului italian, afirmând că țara sa este pe punctul de a supraviețui războiului cu Rusia.
Totodată, el a avertizat că Moscova vrea să pătrundă în restul Europei, relatează BBC.
„Pentru trupele ruse, Ucraina este poarta spre Europa, unde vor să pătrundă, dar barbarii nu trebuie lăsați să treacă”, a spus el.
Zelenski a afirmat că soldații ruși răpesc și torturează copii și a făcut din nou apel la impunerea mai multor sancțiuni.
El și-a repetat apelul făcut în discursurile anterioare pentru ca mai multe sancțiuni să fie impuse Rusiei.
"Oraşe precum Mariupol au fost complet distruse. Oraşul avea înainte jumătate de milion de locuitori, aproape cât aveţi în Genova, iar acum în Mariupol nu mai e nimic. Doar ruine.
Pentru noi, Kievul este la fel de important cum este pentru voi Roma. Astăzi Kievul este la limita supravieţuirii. Kievul merită să trăiască în pace, la fel cum Roma merită să trăiască în pace eternă, la fel ca orice alt oraş din lume. Din păcate, nu este cazul. Trupele ruseşti din jurul Kievului răpesc şi torturează copii.
Este timpul să faceţi tot ce puteţi face pentru a asigura pacea şi să opriţi războiul”, a spus preşedintele Ucrainei.
Război în Ucraina, Ziua 27 - Vezi desfășurarea evenimentelor
La rândul său, premierul italian, Mario Draghi, a declarat că Ucraina a rezistat eroic și că Italia va sprijini cererea Kievului de a adera la Uniunea Europeană.
„Aroganța guvernului rus s-a ciocnit cu demnitatea poporului ucrainean, care a reușit să oprească obiectivele Moscovei”, a declarat Draghi.
Totodată, președintele Zelenski a vorbit cu papa Francisc și a sugerat că Vaticanul ar putea juca un rol de mediator în încheierea războiului cu Rusia.
Într-o postare pe Twitter, Zelenski a precizat că i-a spus papei despre „situația umanitară dificilă” și despre modul în care coridoarele de salvare sunt blocate de trupele ruse.