Ambasada Rusiei în Franţa, care are aproximatv 24.000 de abonaţi pe Twitter, a publicat luni un clip surprinzător pe cont, în care îndeamnă la luptă împotriva discriminării ruşilor.
Clipul, filmat în engleză, începe cu o ”petrecere a câinilor”, de mai multe rase, inclusiv un corgi şi un beagle şi stăpânii lor, relatează AFP.
Apare apoi un husky siberian cu stăpânul lui, cărora li se interzice intrarea la petrecere, din cauza ”originii” câinelui.
Câinii, care simbolizează cel mai probabil ţările din lume, se duc din solidaritate la stăpânul şi la câinele neprimiţi.
La finalul clipului apare un mesaj scris.
”Frontierele sunt în capul omului. Opriţi răspândirea urii. Opriţi ura faţă de ruşi”.
Decalajul dintre mesajul clipului şi realitatea confruntărilor armate sângeroase din Ucraina îi indignează pe numeroşi navigatori pe Internet.
Război în Ucraina, Ziua 26 - Vezi desfășurarea evenimentelor