Arabia Saudită a depășit Rusia și a redevenit principalul furnizor de ţiţei al Chinei

Arabia Saudită a depășit Rusia și a redevenit principalul furnizor de ţiţei al Chinei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Arabia Saudită şi-a recâştigat poziţia de furnizor principal de ţiţei al Chinei în primele două luni ale anului 2022, după ce fusese depăşită de Rusia în decembrie, în timp ce livrările ruseşti au scăzut cu 9%.

Sosirile de ţiţei saudit au totalizat 14,61 milioane de tone în ianuarie-februarie, echivalentul a 1,81 milioane barili pe zi (bpd), în scădere faţă de 1,86 milioane bpd cu un an mai devreme, au arătat duminică datele Administraţiei Generale a Vămilor din China, preluate de Reuters.

Importurile din Rusia au totalizat 12,67 milioane de tone în cele două luni, sau 1,57 milioane bpd, faţă de 1,72 milioane bpd în perioada corespunzătoare din 2021.

ADVERTISING

Cererea pentru ţiţeiul de referinţă ESPO al Rusiei de la rafinăriile independente chineze a fost afectată de măsurile Beijingului împotriva evaziunii fiscale şi a comerţului ilegal de cote de import.

Companiile petroliere rusești se află sub sancțiunile Occidentului după invadarea Ucrainei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇