Ordonanţa care plafonează preţurile la energie pentru tot anul va intra în şedinţa de guvern de miercuri. Detalii de la Ciolacu

Ordonanţa care plafonează preţurile la energie pentru tot anul va intra în şedinţa de guvern de miercuri. Detalii de la Ciolacu

Marcel Ciolacu a anunţat că ordonanţa privind preţurile la energie va intra în şedinţa de guvern de miercuri, în forma propusă de Ministerul Energiei şi de premier.

”Am avut o discuţie şi pe legea offshore şi pe legile siguranţei naţionale, ne-am prezentat fiecare propunerile, inclusiv pe ordonanţa pe energie şi o să mai fie o şedinţă a coaliţiei, miercuri, la Parlament, după şedinţa de guvern”, a spus, luni, liderul PSD. 

Întrebat dacă este vorba de o lege a plafonării, fără compensare, pentru un an, Marcel Ciolacu a răspuns că este şi cu compensare şi că se aplică şi pentru gaze, şi pentru energia electrică. 

ADVERTISING

”Amândouă. Şi rămân în parametrii 0.68, 0.8, 1 leu şi la energie şi la gaze 0.31 şi parcă 0.37”, a spus preşedintele PSD. 

Despre preţul la carburant, Marcel Ciolacu a afirmat că ”este o decizie care va fi luată în interiorul coaliţiei”. ”O să fie discuţii miercuri”, a adăugat Ciolacu. 

Întrebat dacă o variantă este reducerea TVA, Ciolacu a spus că depinde pe ce pailer, ca să fie şi eficientă: ”Vedem, totuşi, o stabilizare la preţul petrolului şi sunt ferm convins că, după ce trece această emoţie, vom putea lua cele mai eficiente măsuri” 

ADVERTISING

El a precizat: ”Important este să dăm ordonanţa pe energie miercuri şi să închidem acest capitol predictibil pe tot acest an şi pe urmă să intrăm încet-încet pe lanţul de efecte care au dus la scumpirea energiei”.

Despre afirmaţia lui Florin Cîţu, că toate aceste măsuri sunt ”o suveică”, preşedintele PSD a arătat că în acest moment este evident că nu s-a intervenit cu o ”reformă structurală în ceea ce priveşte energia”. 

”Am înţeles că domnul prim-ministru va veni cu un calup de investiţii ce se vor face în perioada următoare, ca să nu mai fim nevoiţi să importăm energie electrică. Toate aceste lucruri vor duce la o stabilitate”, a mai afirmat Marcel Ciolacu, arătând că este un fenomen care a cuprins întreaga Europă. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇