Ucrainenii îi acuză pe ruși că au tras asupra unui oraș din Belarus. Lukașenko e la Moscova

Ucrainenii îi acuză pe ruși că au tras asupra unui oraș din Belarus. Lukașenko e la Moscova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Forțele aeriene ucrainene susțin că au văzut o aeronavă rusă trăgând într-o așezare din Belarus, aflată aproape de granița cu Ucraina, în ceea ce ar putea fi o „provocare”.

Kievul crede că atacul care a venit din spațiul aerian ucrainean a reprezentat o încercare de a implica Belarus în conflictul militar, potrivit Sky News.

Incidentul a avut loc la ora locală 14:30. Se presupune că avionul rusesc a zburat de la aeroportul Dubrovitsia din Belarus, a intrat în spațiul aerian ucrainean și apoi a tras asupra orașului Kopani.

ADVERTISING

„Este o provocare. Scopul este să implice armata din Belarus în războiul din Ucraina”, au anunțat ucraineni.

Jurnaliștii de la Sky News nu au putut verifica informația din surse independente.

Ministerul Apărării din Belarus, însă, a respins cu totul informațiile.

Acuzațiile ucrainenilor vin în timp ce președintele bielorus, Alexander Lukașenko, se află la Moscova. El a avut o întâlnire cu Vladimir Putin, ce s-a încheiat în jurul orei 18:00.

Război în Ucraina. Ziua 16 - vezi desfășurarea evenimentelor

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇