Exclusiv Mărturia cutremurătoare a unei programatoare care locuiește lângă centrala atomică ocupată de ruși

ZAPOROJIE, UCRAINA. Tamara Levit nu a reușit să fugă din calea războiului. A rămas într-o localitate aflată la intersecția fronturilor din sud și din est pe care înaintează rușii. Mâncarea se găsește tot mai greu, stă pe întuneric din cauza fricii de bombardamente, iar baia a devenit adăpost anti-atomic.
Exclusiv Mărturia cutremurătoare a unei programatoare care locuiește lângă centrala atomică ocupată de ruși
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • Uzina de reparații avioane a fost bombardată, iar seara la ora șase se sting toate luminile.
  • În fiecare zi se organizează patrule, inspectându-se acoperișurile clădirilor, pentru a fi descoperite eventuale semne făcute de diversioniști pentru elicoptere și drone.
  • A încercat să plece din oraș, dar nu a reușit să-și pună benzină, din cauza cozilor.

În noaptea de vineri, 4 martie, trupele ruse au atacat centrala nucleară din apropiere de localitatea Zaporojie, Ucraina. S-au dat lupte intense, forțele ucrainene rezistând mai multe ore.

Un incendiu a izbucnit la o hală de depozitare a centralei nucleare, dar aceasta a funcționat pe tot parcursul luptelor.

Militarii ucraineni au bătut în retragere, iar rușii au preluat centrala.

Atunci a fost o emoție generală în toată lumea din cauza posibilității producerii unui accident nuclear la cea mai mare centrală din Europa.

TamaraMamaSomn
Mama Tamarei doarme în cada din baie de teama bombardamentelor - Foto: Tamara Levit

“…autoritatea de reglementare din Ucraina a informat AIEA că a început să aibă probleme majore în comunicarea cu personalul care operează centrala de la Zaporojie. La mai puțin de 24 de ore după ce autoritatea de reglementare a Ucrainei a declarat că a reușit să mențină comunicațiile cu cea mai mare centrală nucleară din Ucraina, a spus astăzi că liniile telefonice, precum și e-mailurile și faxurile, nu mai funcționează. Comunicarea prin telefonul mobil era încă posibilă, dar de proastă calitate”, anunța Agenția Internațională pentru Energie Atomică, într-un comunicat.

ADVERTISING

Până la urmă, situația s-a stabilizat, dar teama unui posibil accident nuclear a rămas o mare amenințare din cauza războiului din Ucraina.

Un grup pe WhatsApp pentru a face rost de mâncare

Tamara Levit locuiește în orașul Zaporojie, într-un apartament, alături de mama ei.

Într-un interviu, întrebările fiind trimise pe WhatsApp, Tamara a povestit în exclusivitate pentru Spotmedia.ro despre cât de apăsătoare e atmosfera în oraș.

“În Ucraina, suntem cu adevărat recunoscători celor care ne pot ajuta să facă mesajul nostru cunoscut în întreaga lume, mai ales că rușii ne aud și ei prin articolele voastre”, a spus Tamara, o programatoare de 29 de ani.

MagazinZaporojieRazboi
Magazinele din Zaporojie au rafturile goale. Alimentele se găsesc foarte greu - Foto: Tamara Levit

“După 12 zile de război, orașul se confruntă cu o mare criză de alimente. Rafturile magazinelor sunt goale. E tot mai dificil să faci rost de mâncare și lucruri de strictă necesitate”, a spus ea pentru Spotmedia.ro.

ADVERTISING

Zaporojie este un oraș situat în sud-estul Ucrainei, cu o populație de 720.000 de locuitori. El se află la 125 de kilometri, nord de Melitopol, oraș-port strategic la Marea Azov, și la 85 de kilometri, sud de Nipru, oraș strategic în centrul Ucrainei.

Invazia rusă, pornită din Crimeea, are ca obiectiv să cucerească orașele din sud, iar apoi să urce spre Nipru, unde să facă joncțiunea cu trupele rusești care au atacat Ucraina din estul țării.

Harta Zaporojie
Zaporojie, un oraș cu 720.000 de locuitori, aflat în zona fronturilor rusești de înaintare - Sursa: Apple Maps

Zaporojie este situat la intersecția celor două fronturi de atac ale armatei ruse, cel din sud și cel din est.

“Avem un grup pe WhatsApp cu vecinii noștri, iar când unul dintre ei observă că la un magazin a adus marfă ne anunță pe toți. Așa am cumpărat ieri câteva kilograme de cartofi. Luăm ce găsim și în cantități cât mai mari. Singurul nostru scop e să avem suficiente alimente să rezistăm de la o zi la alta”, povestește Tamara.

ADVERTISING

De la restaurante de lux la borș și conserve

Conform declarațiilor ei, în oraș, spre norocul lor, Internetul funcționează în condiții normale. Luptele se dau în sud, la zeci de kilometri depărtare, iar orașul nu e bombardat.

“E mai nesigur să încercăm să plecăm din el, acum. Suntem mai apărați dacă rămânem pe loc”, a mai scris ea.

Ea a povestit că sunt alarme antiaeriene, dar că împreună cu mama ei se adăpostesc în baie și nu se mai duc în adăposturi, pentru că e prea departe și nu foarte sigur.

TamaraInainteRazboi
Tamara Levit, 29 de ani, un selfie când războiul era doar o glumă - Foto: Tamara Levit

“Nici nu vă imaginați cât s-a schimbat viața mea în câteva zile. Eram o programatoare de succes, aveam un salariu foarte bun și propria afacere, un mic magazin cu cărți poștale. Îmi plăcea să merg la restaurant din când în când, acum, dacă am un borș sau o conservă, mă declar mulțumită”, a povestit Tamara.

Ea și mama ei au încercat să plece din oraș când a început războiul, dar n-au reușit.

“Coada la benzinărie era atât de mare, încât n-am avut nicio șansă să cumpăr combustibil. De asemenea, în supermarketuri nu se mai putea intra și a fost imposibil să fac provizii”, a explicat ea pentru Spotmedia.ro.

“Pur și simplu, nu sunt genul de persoană care se simte bine în mulțime. Sunt mică de statură. Am o înălțime de 156 centimetri.

M-am întors acasă și, în următoarele zile, i-am cerut mamei, de mai multe ori, să încercăm din nou să plecăm. În cele din urmă, a fost de acord, dar era prea târziu. Drumurile deveniseră periculoase”, a mai povestit Tamara.

În Zaporojie au căzut trei bombe până acum. A fost lovită o fabrică de reparat avioane, unde mama Tamarei a lucrat până să înceapă războiul. 

Se caută semnele diversioniștilor ruși

Între orele 6 seara și 6 dimineața, luminile nu pot fi aprinse. Practic, se stă pe întuneric.

“În fiecare seară, verificăm acoperișurile clădirilor în care locuim, pentru a vedea dacă nu au fost însemnate. Sunt grupuri de diversioniști care fac semne vizibile pe clădiri pentru elicoptere sau drone”, a spus Tamara.

TamaraMamaRazboi
Tamara și mama ei, îngrijorate de război - Foto: Tamara Levit

În Zaporojie au rămas zeci de mii de oameni, iar în viitoarele zile e posibil ca în acest oraș să aibă loc lupte grele. Localitatea e un obiectiv important pentru trupele ruse care înaintează spre Nipru.

În raportul pentru data de 9 martie, realizat de Ministerul Apărării din Marea Britanie, se arată că:

  • La nord-vest de Kiev se desfășoară în continuare lupte, dar forțele ruse nu reușesc să facă progrese semnificative.
  • Orașele Harkov, Chernihiv, Sumî și Mariupol rămân încercuite de ruși și continuă să fie bombardate.
  • Apărarea antiaeriană ucraineană pare să fi avut un succes considerabil împotriva aeronavelor moderne de luptă ale Rusiei, împiedicându-le să obțină orice grad de control al spațiului aerian.

Este cel mai bun raport de analiză a informațiilor din teren pentru armata ucraineană de când Rusia a declanșat invazia.

De atunci, 1,8 milioane de oameni au părăsit țara. Dintre care, în Polonia, au intrat 1,2 milioane de refugiați ucraineni, iar în România, în jur de 100.000.

Tamara Levit și mama ei supraviețuiesc într-un apartament de bloc în Zaporojie, sperând să rămână în viață, iar războiul să se încheie cât mai repede. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇