Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, va fi candidatul susţinut de PNL pentru primăria Focşani.
Anunțul a fost făcut de preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Toma.
Liderul liberal a explicat, pentru Agerpres, că decizia a fost luată după ce negocierile cu USR-PLUS pentru o alianţă la municipiu nu s-au concretizat.
"La Focşani, noi, cei de la PNL, ne-am dorit foarte mult o alianţă. Am observat iniţial aceeaşi deschidere şi din partea celor de la USR-PLUS. Dar, din păcate, nu s-a putut concretiza. La Focşani, PNL va merge cu candidatul care are cele mai mari şanse, aşa cum a reieşit şi din cercetările sociologice, Ion Ştefan.
În perioada următoare purtăm discuţii şi există posibilitatea susţinerii candidaturii acestuia şi din partea altor formaţiuni politice", a declarat senatorul Cătălin Toma sursei citate.
Ion Ştefan a candidat pentru primăria municipiului Focşani şi în 2016, când a obținut 36,20% din voturi. El a fost învins de actualul primar, Cristi Valentin Misăilă, care a obținut 40,19%.
Ministrul PNL al gafelor
Amintim că ministrul Ion Ştefan a reajuns, de curând, în atenția publică după ce a fost surprins în timp ce făcea aceleași gesturi ca premierul Ludovic Orban, la o conferință de presă.
Nu a fost prima oară când Ion Ștefan a stârnit hohote de râs. La primele audieri din Parlament, el a primit aviz negativ după ce la majoritatea întrebărilor care i s-au pus au răspuns fie premierul Ludovic Orban, fie șeful deputaților PNL Florin Roman.
Apoi, la prima conferință ca ministru, el s-a bâlbâit, încurcând chiar numele ministerului pe care avea să-l conducă. El a vorbit de Ministerul Dezvoltării Regionale, deși Orban tocmai îl comasase cu cel al Administrației Publice, creând Ministerul Lucrărilor Publice, Administrației și Dezvoltării.
De-a dreptul savuros a fost în ședința de guvern din 20 ianuarie. Atunci, chiar și el a început să râdă de numeroasele tentative eșuate de a rosti corect 4 litere: PNDL-2 (Programul Național de Dezvoltare Locală).
”Mâine vom construi acum”
La câteva zile după, vorbind în Parlament despre școlile cu toalete în curte, a creat confuzie în ce privește momentul în care va rezolva problema.
”Mâine vom construi acum. Prin semnarea acestor… Mâine, ceea ce am putea face mâine facem astăzi. Construim acum mâine. Când vorbim despre toaletele din curtea școlii, într-adevăr, suntem într-o direcție corectă și bună”, a spus atunci ministrul Dezvoltării.
Cu altă ocazie, vorbind despre problemele cu care se confruntă angajații ministerului, printre care laptopuri foarte mici, Ștefan le-a făcut acestora o descriere cel puțin bizară.
”Ei sunt oameni, au CNP şi ei, sunt oameni ca şi noi, cu mâini şi cu picioare, cu ochi și n-au nicio problemă, se nasc sau sunt născuţi, vin la servici (sic!), se trezesc dimineaţa”, spunea ministrul într-o emisiune la Realitatea Plus din urmă cu câteva luni.
Iată ce s-a mai întâmplat azi pe scena politică din țară:
PSD depune moțiunea de cenzură luni. Ciolacu: E timpul să plecați acasă
Tomac confirmă că s-au strâns deja semnăturile necesare pentru candidatura lui Băsescu