Balenele cu cocoașă au fost scoase de pe lista speciilor pe cale de dispariție. Câte exemplare numără acum specia

Balenele cu cocoașă au fost scoase de pe lista speciilor pe cale de dispariție. Câte exemplare numără acum specia

Pentru prima dată în 60 de ani, balenele cu cocoașă au fost scoase de pe lista speciilor pe cale de dispariție. Asta pentru că populația lor s-a refăcut aproape miraculos, după o serie de măsuri drastice.

Concret, de la 1.500 de indivizi, cât număra specia la apogeul industriei vânătorii comerciale de balene, acum s-a ajuns la 40.000 de exemplare grație eforturilor de conservare a speciei în zonă, relatează IFL Science.

Guvernul australian consideră că e una dintre cele mai de succes reveniri ale unei specii.

ADVERTISING

Înainte ca aceste balene, care trăiesc în nordul Atlanticului, al Pacificului și în emisfera sudică, să fie vânate, se estimează că erau circa 125.000 de exemplare.

Peste 30.000 de balene cu cocoașă au fost vânate și ucise numai în Australia și Noua Zeelandă înainte de 1963.

Specia a primit protecție internațională în 1965, deoarece numărul populației globale scăzuse drastic. Australia a adoptat o politică împotriva vânătorii de balene în 1979 și iată că rezultatele sunt cum nu se poate mai bune.

ADVERTISING

Totuși, pericolul pentru specie nu a trecut, pentru că balenele suferă de pe urma schimbărilor climatice, avertizează specialiștii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇