ONU: Cel puțin 64 de civili uciși și peste 270.000 de refugiați din Ucraina

ONU: Cel puțin 64 de civili uciși și peste 270.000 de refugiați din Ucraina

Cel puţin 64 de civili au fost ucişi şi alţi peste 270.000 s-au refugiat, în altă parte în interiorul Ucrainei sau în străinătate, după intrarea trupelor ruse, joi, a anunţat ONU.

„Până pe 26 februarie la orele 17.00, Oficiul ONU pentru drepturile omului a înregistrat cel puţin 240 de victime civile, inclusiv cel puţin 64 de decese”, a transmis Oficiul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), menţionând că cifrele reale sunt probabil „considerabil mai mari”.

Sute de locuinţe au fost avariate sau distruse, iar bombardamentele care au distrus poduri şi şosele au lăsat unele comunităţi fără provizii. Sute de mii de oameni nu au electricitate şi apă curentă.

ADVERTISING

Peste 160.000 de locuitori sunt în prezent strămutaţi în plan intern, iar alte 116.000 au plecat peste graniţe, în ţări europene învecinate.

Guvernul Ucrainei estimează că numărul refugiaţilor ar putea ajunge la 5 milioane, în scenariul cel mai pesimist.

OCHA atenţionează că agenţiile ONU şi partenerii lor în sfera umanitară au fost nevoiţi să-şi suspende operaţiunile din Ucraina din cauza deteriorării situaţiei de securitate, dar şi că actualul conflict a survenit într-un moment în care cazurile de COVID-19 din Ucraina sunt în creştere galopantă, cu 555% în 10 zile, punând presiune suplimentară pe sistemul de sănătate deja suprasolicitat.

ADVERTISING

"Actuala situaţie exacerbează situaţia umanitară deja gravă din regiunea Donbas şi generează noi necesităţi multisectoriale în întreaga ţară", subliniază ONU.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇