Transportatorii se pregătesc de proteste ca în Canada, încurajați de AUR

Transportatorii se pregătesc de proteste ca în Canada, încurajați de AUR

Operatorii de transport se declară nemulțumiți de reglementările legale actuale impuse din cauza pandemiei, în opinia liderilor lor nejustificate, iar copreședintele AUR George Simion a anunțat că partidul său va organiza un ”mega protest” pe 27 februarie, cu camioane și tractoare în stradă, ca în Canada.

Într-o emisiune la Antena3, Augustin Hagiu, general manager al Federaţiei Operatorilor Români de Transport, a afirmat că atât șoferii, ”cât și patronii” sunt nemulțumiți de regulile impuse în această ”pandemie mondială, fabricată sau nu”, și că ”este vorba doar de timp” până la ieșirea în stradă.

ADVERTISING

”Am intrat de la 2 februarie în ceea ce înseamnă zona de întoarcere a camioanelor goale sau pline în România la baza operațională o dată la 8 săptămâni (Pachetul de mobilitate - n.red.), RCA-ul care ni s-a triplat, bătaia de joc legată de utilizarea drumurilor naționale și triplarea amenzilor în privința vignietei, dar cel mai important aspect este legat de resursa umană și anume șoferii s-au săturat să fie barjocoriți, să piardă ore întregi cu ceea ce înseamnă formularistică legată de Covid și de această pandemie mondială, fabricată sau nu, oamenii s-au săturat de presiunea regulilor care nu sunt justificate, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere al legislației, mă refer în cazul de față la Constituție”, a declarat Hagiu, la postul de televiziune citat.

ADVERTISING

Liderul FORT a mai spus că ”pregătirile sunt în toi”, pentru acțiunile de protest, și că el personal va sprijini ”absolut orice mișcare în această direcție”.

La rândul său, George Simion, copreședintele AUR, a anunțat că transportatorii vor fi susținuți de partidul său la proteste, ba chiar i-a îndemnat și pe fermieri să iasă în stradă, cu animale cu tot.

„Hoții vor să dea un OUG noaptea, așa că ieșim în Piața Victoriei iar pe 27 februarie pentru facturi, prețuri și dreptate!”, a scris Simion pe contul său de Facebook.

ADVERTISING

De asemenea, într-o intervenție la Realitatea TV el i-a invitat pe protestatari să vină în Piața Victoriei ”cu facturile în mână, cu camioanele”.

”Toți românii au de suferit, așteptam fermierii cu porci, cu oi, cu tractoare, pe 27 februarie, în Piața Universității, cât încă mai suntem liberi”, a declarat George Simion.

Mii de oameni au protestat în oraşe din Canada, în weekend, față de obligativitatea unui certificat de vaccinare. ”Freedom Convoy” a început ca o mişcare împotriva certificatului Covid de trecere a frontierei pentru transportatori, dar a devenit o voce puternică împotriva măsurilor sanitare.

Fostul preşedinte american Donald Trump a vorbit în favoarea transportatorilor, care sunt împotriva „politicilor dure ale nebunului de extremă stânga Justin Trudeau, care a distrus Canada cu certificate nebuneşti de Covid”, relatează Reuters.

Ulterior, la Ottawa, a fost introdusă starea de urgență. ”Protestatarii sunt cei care fac legea. Suntem pe cale să pierdem bătălia”, a spus primarul (Video).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇