Primarul din Iași a fost pus sub control judiciar pentru fapte de corupție. Mihai Chirica nu îşi poate exercita atribuțiile

Primarul din Iași a fost pus sub control judiciar pentru fapte de corupție. Mihai Chirica nu îşi poate exercita atribuțiile

Primarul din Iași, Mihai Chirica, a fost pus sub control judicicar, vineri, pentru fapte de corupție cu privire la extinderea unui imobil din Iași.

De asemenea, în același dosar, Gabriel Harabagiu, fost viceprimar de Iași, este urmărit penal pentru fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și uzurparea funcției, arată DNA într-un comunicat.

Procurorii spun că există date și probe care demonstreaă că cei doi ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din Iași.

ADVERTISING

Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața este mai mare decât cea din autorizație, fiind încălcat planul urbanistic zonal.

Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii și al unor funcționari din cadrul autorității publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției.

Cu privire la certificatul respectiv, ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată.

ADVERTISING

Emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.

Pe timpul măsurii controlului judiciar, Chirică nu poate desfăşura activitatea de primar.

Chirica s-a autosuspendat și va contesta decizia

Primarul a anunțat că nu își va exercita atribuțiile pentru o perioadă de 60 de zile, dar va contesta, vineri, această măsură la judecătorul de drepturi și libertăți.

ADVERTISING

„În funcție de decizia instanței, voi decide ce voi face în continuare. Cert este că voi apela la toate argumentele și la toate prevederile legale pentru a-mi dovedi nevinovăția în această speță și în toate celelalte cazuri în care mi-au fost aduse acuzații.

Nu voi abdica de la principiile pe care le am promovat, nu voi înceta să cred în valorile democrației și statului de drept, nu voi renunța să îmi fac datoria de cetățean ales al ieșenilor!”, a declarat primarul Mihai Chirica, citat de Mediafax.

Până la reluarea atribuțiilor, acestea vor fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇