India a înregistrat oficial peste jumătate de milion de morţi de Covid. Neoficial, ar fi vreo 4 milioane

India a înregistrat oficial peste jumătate de milion de morţi de Covid. Neoficial, ar fi vreo 4 milioane

India a înregistrat peste 500.000 de decese asociate Covid-19 de la începutul pandemiei, potrivit datelor publicate vineri de autorităţi, o cifră pe care mulţi experţi o consideră însă cu mult sub nivelul real.

Covid-19 a provocat moartea a 500.055 de persoane în India de la începutul pandemiei în 2020, dintre care a 1.072 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

Cu 41,9 milioane de contaminări în total, ţara ocupă locul al doilea în rândul statelor cu cele mai multe cazuri de COVID-19, după Statele Unite ale Americii, relatează AFP.

Numărul cazurilor a crescut în ultimele săptămâni, din cauza variantei extrem de contagioase Omicron, însă rata de infectare a părut să încetinească în ultimele zile. Ministerul Sănătăţii prevede chiar un platou al cazurilor de infectări în mai multe regiuni ale ţării.

Potrivit unor analişti, India ar fi depăşit deja 500.000 de decese în timpul valului epidemic violent asociat variantei Delta din primăvara anului trecut. Un studiu realizat de un grup de cercetători americani anul trecut estimează că între 3,4 şi 4,7 milioane de persoane ar fi murit din cauza virusului.

În perioada de vârf a pandemiei, în luna mai anul trecut, ţara cu 1,3 miliarde de locuitori a înregistrat peste 400.000 de noi infectări şi aproximativ 4.000 de decese zilnic.

ADVERTISING

Nimeni nu poate uita scenele traumatizante din spitalele copleşite de pacienţi în agonie, lipsiţi de oxigen, sau din crematorii şi cimitire, care se luptau cu numărul mare de trupuri ale celor decedaţi din cauza Covid-19.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇