India a realizat, vineri, 22 de milioane de vaccinări anti-Covid-19, cifră record atinsă în cadrul unei campanii organizată pentru aniversarea premierului Narendra Modi.
Autorităţile au plasat centre de vaccinare pe stadioane, galerii din magazine, dar şi clinici.
Guvernul indian speră să vaccineze 1,1 miliarde de persoane până la finalul anului.
Peste 180 de milioane de doze de vaccin
India, care se află în al treilea val al pandemiei, a administrat în luna august peste 180 de milioane de doze de vaccin antiCovid, mai mult decât naţiunile din G7 – Canada, Marea Britanie, SUA, Italia, Germania, Franţa şi Japonia – împreună.
Guvernul indian are ca obiectiv vaccinarea tuturor persoanelor eligibile până la finalul anului 2021, potrivit BBC.
Dintre cele trei vaccinuri aprobate spre utilizare - Oxford-AstraZeneca, cunoscut local drept Covishield, Covaxin produs de compania indiană Bharat Biotech şi Sputnik V - au fost administrate mai mult de 700 de milioane de doze.
India: 444.248 decese de Covid de la începutul pandemiei
Peste 4,66 milioane de persoane au murit din cauza pandemiei de coronavirus în întreaga lume de la finalul anului 2019, conform unui bilanţ stabilit de AFP. Cele mai multe decese s-au înregistrat în SUA, urmate de Brazilia și India cu 444.248 decese.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează, ţinând cont de supramortalitatea legată în mod direct şi indirect de Covid-19, că bilanţul real al pandemiei ar putea fi de două-trei ori mai mare decât cel raportat.
Citește și: