PSD cere explicații pentru cei 2 miliarde de euro pe care România îi pierde din PNRR. Cîțu spune că nu e nimic grav

PSD cere explicații pentru cei 2 miliarde de euro pe care România îi pierde din PNRR. Cîțu spune că nu e nimic grav

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat, luni, după şedinţa Consiliului Naţional al PSD, că partidul îi cere ministrului Fondurilor Europene, Dan Vîceanu, să explice declaraţia prin care anunţa că România va pierde 2 miliarde de euro din finanţarea pe PNRR.

„I-am cerut domnului ministru Vîlceanu să vină cu un răspuns cu privire la cele două miliarde de euro pe care România le va pierde, din finanţarea prin PNRR. Să ne spună cum se va face acest lucru, dacă e vorba de optimizare, de o renegociere sau poate pur şi simplu şi-a imaginat că din pixul domniei sale poate să taie de undeva. Am vrea să ştim de unde taie”, a spus Oprea. 

ADVERTISING

El a mai spus că lucrurile trebuie clarificate şi trebuie început cu acest fapt, care înţelege că este o certitudine, pentru că există declaraţia ministrului Vîlceanu, că România va pierde 2 miliarde de euro. 

De unde se pierd aceste două miliarde de euro?”, s-a întrebat Oprea, arătând că probabil întreg PNRR va trebuie rediscutat, pe partea de finanţare. 

Poate mai tăiem de la partea aceea de consultanţă, care e foarte mare. La momentul respectiv am atras atenţia asupra ei şi am arătat ce au lăsat miniştrii USR în PNRR, în zona de consultanţă. Poate ne uităm acolo”, a afirmat Oprea. 

ADVERTISING

Cîțu spune că nu e nimic grav

Președintele PNL, Florin Cîțu, susține că nu se vor pierde bani și că există o procedură clară de ajustare a cifrelor, ceea ce nu se poate spune și în cazul dorinței exprimate de Marcel Ciolacu privind „optimizarea PNRR”.

”România este victima propriului succes, pentru că am crescut mult mai rapid decât era estimat în PNRR şi sumele sunt ajustate. Sumele erau prezentate la un PIB”, a explicat Cîţu. 

Întrebat de unde trebuie tăiaţi aceşti bani, preşedintele PNL a spus: „Nu se pierd bani, veţi vedea că totul este ajustat, există o procedură care va fi urmată”, el arătând că ministrul Investiţiilor, Dan Vîlceanu, a prezentat acele articole din Acord la care se referă această ajustare. 

ADVERTISING

„Nu este ceva grav sau ceva dificil”, a mai spus Florin Cîţu. 

Preşedintele PNL a fost întrebat şi cum se poate face acea optimizare a PNRR, despre care vorbea preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. 

”În declaraţii publice se pot spune multe lucruri şi poţi să optimizezi şi poţi face declaraţii, să îţi faci o agendă politică. Când vine vorba de lucruri concrete, încă nu am vazut nimic. Poate ar fi mai bine să discutăm înainte în coaliţie şi apoi la televizor, să vedem şi noi care sunt propuneri, eu nu ştiu nimic”, a răspuns liderul PNL. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇