Polonia a început marţi să construiască un nou gard la frontiera cu Belarus, pentru a-i bloca pe imigranții care încearcă să intre ilegal din țara vecină, cu largul concurs al regimului condus de dictatorul Lukașenko.
Este vorba despre un gard metalic înalt de 5 metri, cu o lungime totală de 186 de kilometri, reprezentând aproape jumătate din frontiera de 418 de kilometri dintre cele două țări, care va costa peste 250 de milioane de euro. Acesta ar urma să fie finalizat până în luna iunie.
Guvernul polonez a respins propunerea Bruxelles-ului ca la proiect să participe Agenţia europeană de supravegherea frontierei FRONTEX şi a venit cu o lege care permite respingerea migranţilor ilegali fără să mai aştepte ca aceştia să ceară azil.
„Intenţionăm să reducem la maximum pagubele”, a declarat agenţiei oficiale poloneze de presă PAP o purtătoare de cuvânt a grănicerilor polonezi, Anna Michalska.
„Tăierea arborilor va fi limitată la un minimum indispensabil. Zidul va fi construit de-a lungul rutei frontierei”, a anunţat ea, precizând că se vor folosi exclusiv drumurile existente.
Mii de migranţi, majoritatea provenind din Orientul Mijlociu, şi anume din Kurdistanul irakian, Siria şi Liban, dar şi din Afganistan, au încercat anul trecut să treacă frontiera poloneză pentru a intra pe teritoriul UE.
Unii dintre ei au reuşit să treacă granița şi au continuat drumul spre vestul Europei.
Polonia şi Occidentul au acuzat regimul lui Aleksandr Lukaşenko din Belarus de faptul că încurajează şi chiar de orchestrarea şi ajutarea acestui val de migranţi, cărora le-a promis o intrare uşoară în UE.
Lukaşenko a respins aceste acuzaţii şi a reproşat Poloniei un tratament inuman aplicat migranţilor.