Doi rinichi de porc au fost transplantați în premieră unui om

Doi rinichi de porc au fost transplantați în premieră unui om
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi rinichi de porc modificați genetic, astfel încât să nu fie respinși de organismul uman, au fost transplantați unui om aflat în moarte cerebrală.

Aceasta este cea de-a doua operaţie de acest tip realizată în istorie şi prima desfăşurată în interiorul organismului uman, pe un pacient aflat în moarte cerebrală. Prima astfel de operație a fost realizată anul trecut, în New York, când organul a fost plasat în exteriorul corpului, conectat la un picior, pentru a putea fi observat uşor şi pentru a se efectua prelevări de mostre.

ADVERTISING

Echipa care a realizat acest transplant este de la Universitatea Alabama, în Birmingham. Operația este doar un prim pas, urmând ca mai multe transplanturi, de care să beneficieze tot oamenii, să aibă loc curând, arată IFL Science.

E prima dată când rinichi non-umani sunt transplantați unui om, iar procedura a fost o reușită.

Porcul ai cărui rinichi au fost folosiți a suferit un număr de 10 modificări genetice importante pentru ca organele sale să fie compatibile cu cele umane.

Pacientul căruia i s-au transplantat rinichii e Jim Parsons, în vârstă de 57 de ani, care a suferit un accident de bicicletă. Familia acestuia și-a dat acordul pentru procedură. Timp de 77 de ore rinichii au funcționat perfect, după care experimentul a fost oprit.

ADVERTISING

Astfel de progrese înregistrate în domeniul transplanturilor de organe de animale la oameni, denumite xenogrefe, sunt o soluţie posibilă la criza cronică de organe pentru transplant.

Porcii sunt consideraţi donatori perfecţi datorită dimensiunii organelor lor, a creşterii lor rapide şi a faptului că au numeroşi descendenţi. În plus, aceste animale sunt deja crescute ca sursă de hrană.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇