Crește îngrijorător numărul copiilor infectați cu Covid și internați în spitale (Grafice)

Crește îngrijorător numărul copiilor infectați cu Covid și internați în spitale (Grafice)

Numărul copiilor internați în spitale cu Covid-19 a crescut îngrijorător de repede în ultimele zile, la fel și cel al cazurilor grave de minori care ajung să fie tratați la Terapie Intensivă.

Conform raportărilor oficiale, evoluția cazurilor de minori bolnavi de Covid-19 și internați în spitale arată astfel:

  • Sâmbătă: 229 minori internați - 220 în secții (similar cu ziua anterioară) și 9 la ATI (cu unul mai puțin decât în ziua anterioară).
  • Duminică: 286 minori internați -  273 în secții (cu 53 mai mult) și 13 la ATI (cu 4 mai mult)
  • Luni:  338 minori internați – 317 în secții (cu 44 mai mult) / 21 la ATI (cu 8 mai mult)
ADVERTISING

Iată câteva grafice realizate de colegii de la Graphs.ro:

Numărul total al minorilor care s-au îmbolnăvit până acum de Covid-19 și procentul corespunzător din totalul cazurilor înregistrate în România:

minori00total
Sursa: AICI

Unul dintre cele mai afectate județe din acest punct de vedere este Timiș.

Astfel, aproape 300 de minori din judeţul Timiş au fost identificaţi pozitiv cu COVID-19, în ultimele două zile, potrivit raportărilor date duminică publicității de către Direcţia de Sănătate Publică.

La nivelul judeţului erau duminică active 10 focare de coronavirus, dintre care patru în şcoli din Timişoara, iar unul la Spitalul de Copii. În total, numai în ultimele două zile, 298 de minori au fost identificaţi pozitiv cu SARS CoV-2 în Timiș.

ADVERTISING

Luni s-au redeschis școlile, iar medicii și autoritățile le recomandă părinților să își vaccineze copiii, pentru a-i proteja împotriva formelor grave de Covid-19, știut fiind că școlile pot constitui focare de Covid-19.

În urmă cu aproape 3 săptămâni, Octavian Jurma anticipa, pe baza datelor de la acel moment, că”spitalele vor fi lovite la finalul lunii ianuarie și în februarie cu un număr foarte mare de internări”, pentru că deși ”Omicron este cu 50% mai puțin virulent decât Delta (o veste bună individual), dacă este cu 200% mai infecțios poate dubla numărul de spitalizări pe unitatea de timp (o veste proastă pentru sănătatea publică)”.

ADVERTISING

”Trebuie acordată o atenție specială spitalelor pediatrice, care vor fi copleșite rapid după deschiderea școlilor în format fizic. Delta a fost deja mult mai aspră cu tinerii și copiii decât Alpha. În valul 4-Delta vârful de internări în rândul minorilor a fost de 515 cazuri, dintre care un maxim de 45 de internări la ATI. De asemenea, au murit 23 de copii (0-19 ani) în valul 4 față de 18 în toate valurile precedente cumulat. Omicron poate tripla cu ușurință numărul de spitalizări pediatrice din vârful valului 4-Delta”, spunea atunci dr. Jurma.

Campania pentru vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani începe pe 26 ianuarie. Până atunci părinții și tutorii legali pot face programările, însă pot merge cu cei mici și direct în centrele care administrează dozele pediatrice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇