Rezultatele zilei la Campionatul European de handbal, unde Polonia a realizat marea surpriză

Rezultatele zilei la Campionatul European de handbal, unde Polonia a realizat marea surpriză

Campionatul European de handbal masculin a continuat în aceste zile în Ungaria și Slovacia, iar naționala Poloniei a oferit marea surpriză a zilei de vineri.

La competiția continentală participă 24 de echipe, iar a doua zi a competiției din cele două țări amintite mai sus a programat trei partide. Germania a învins Belarus cu mari emoții, doar la 4 goluri diferență, 33-29, nemții fiind însă conduși la pauză cu un gol.

Meciul vedetă a fost cel dintre Portugalia și Islanda, iar nordicii au învins destul de clar cu 28-24, un meci pe care l-au controlat încă de la jumătatea primei părți, partidă care a făcut parte din grupa B.

Polonia a oferit surpriza și a învins Austria cu 36-31 (în grupa D, ca și Germania), continuând seria surprizelor de la debut după ce în prima zi, țara gazdă Ungaria a fost învinsă de Olanda cu 31-28.

ADVERTISING

Campionatul European de handbal masculin are loc între 13 și 30 ianuarie, iar casele de pariuri o dau pe Danemarca drept favorita numărul 1.

Campioana en-titre este Spania, care a obținut titlul european în 2020 după o finală câștigată împotriva Croației, scor 22-20.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇