Suntem relativ obișnuiți ca politicienii să rateze sau să dezamăgească – și asta nu numai în România… Dacă ne ducem către conducătorii mediului economic și în mediul privat, acolo există lideri excepționali, care inspiră și care dezvoltă companiile lor asigurându-se de bunăstarea oamenilor și protejându-i în același timp. Da, sigur, există și manageri mai puțin inspirați, care rămân la nivelul de șefi și care nu-și câștigă titulatura de lider.
Însă atunci când ne uităm la sportivi de mare performanță, pentru simplul fapt că știm cât de mult muncesc pentru a obține rezultatele pe care le au, avem poate tendința să idealizăm și să fim influențați emoțional, atribuindu-le calități pe care poate nu le au.
Cazul lui Novak Djokovic ține titlurile ziarelor din întreaga lume în ultima săptămână. Campion excepțional și un sportiv foarte bun, Nole a ratat posibilitatea de a se arăta lumii întregi ca un om de caracter, menit să inspire generații ulterioare de tineri care ar dori să reușească asemenea lui.
A fi un campion de calibru înseamnă foarte multă muncă, dar înseamnă și o viață în care oamenii te admiră, câștigi bine și, în general, respecți formula succesului pe care și-o doresc atât de mulți.
Cazul lui Nole - deși a pornit de la o controversă legată de vaccinare - nu are nicio legătură cu acest subiect. Iar cei care încearcă să speculeze situația în acest sens nu vor reuși prea multe. Au fost inclusiv reacții că Australia se transformă într-un stat polițienesc, în condițiile în care Djokovic a fost tratat ca orice cetățean străin care le încalcă regulile.
Mai mult, sistemul democratic și-a dovedit valoarea - căci existând un viciu de procedură, situația inițială a fost imediat remediată. Nici pe departe stat polițienesc, ci un stat în care, odată făcută o greșeală, aceasta este îndreptată cu rapiditate și fermitate.
Opțiunea lui Nole legată de vaccinare rămâne a lui și va trebui să-și asume că va juca la turneele care vor permite acest lucru. Din perspectiva mea, discuția legată de vaccin este închisă.
Ceea ce merită luat în discuție este modalitatea în care sportivul a ales să se raporteze la noțiunea de adevăr, la noțiunea de lider care are în spate o echipă care îl sprijină să obțină aceste rezultate și pe care a dat vina imediat în privința completării unor documente care sunt personale - și pentru care responsabilitatea este aceea a unei declarații pe propria răspundere.
Chiar dacă echipa lui a greșit, un lider își asumă asta și nu încearcă să mute atenția către oamenii cu care lucrează.
Poate Nole nu și-a dorit niciodată să fie privit și tratat ca un lider, poate nu și-a pus niciodată problema că oamenii vor avea astfel de așteptări de la el. Poate că tot ce și-a dorit a fost să se folosească de talentul său, să câștige bine și să trăiască în confort în timp ce își transformă pasiunea într-o meserie.
Poate că puțin îi pasă, în final, de toată zbaterea admiratorilor versus cei care îi condamnă comportamentul - și își va vedea pur și simplu de drumul său.
Numai că pe lumea asta, pe lângă legi ale Justiției, pe care trebuie să le respecți în fiecare țară pe care ai chef sau trebuie să o vizitezi, există și legi morale care provin din responsabilitatea față de societatea cu care interacționezi, față de cei care te sprijină, față de comunitatea în care trăiești. Există acest tip de contract psihologic, pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l conștientizăm în relație cu cei din jurul nostru pe care îi putem influența.
Vom vedea care va fi impactul contractelor comerciale în urma unui astfel de tip de comportament. Posibil să nu fie nici unul, pentru că business-ul nu se ghidează întotdeauna după legi morale atâta timp cât profiturile din contracte de imagine rămân atractive. Iar el nu va fi nici primul și nici ultimul sportiv de renume implicat în tot felul de scandaluri.
Și, totuși, avem vreo lecție de luat din toată această situație, există o lecție de leadership care merită să fie învățată?
Studiile în privința caracteristicii celei mai apreciate de oameni la liderii lor, indiferent de domeniul de activitate, de mărimea organizației, dacă sunt lideri politici, în companii sau în alte instituții și organizații, arată clar că pe primul loc oamenii apreciază onestitatea.
Adică dragostea pentru adevăr într-o lume în care se minte extraordinar de mult și în care, în mod constant, oamenii par a fi dezamăgiți de cei care ajung în poziții vizibile sau de conducere.
Onestitatea - capacitatea de a recunoaște că ai o perspectivă care nu este neapărat corectă sau că ai un comportament nepotrivit.
Onestitatea - capacitatea de a prezenta scuze în momentul în care greșești; și asta în mod autentic.
Din păcate, este foarte greu să punem presiune reală pe lideri pentru a fi cu adevărat onești și autentici atâta timp cât suntem, fiecare dintre noi, în felul nostru, dispuși să compromitem câte un pic din această onestitate - și să găsim o cale de a ne strecura printre legi.
Suntem nemulțumiți de politicienii noștri și de cei care ne conduc? Lipsa lor de onestitate și de dragoste de adevăr este, de fapt, o oglindă a capacității noastre de a fi onești cu noi înșine și de a respecta toate acele reguli și legi pe care ne-am dori ca ei să le respecte sau să le facă mai bune.
O țară precum Australia aplică cu fermitate legile sale, indiferent dacă beneficiarul deciziilor este guvernul său, un cetățean australian sau un cetățean străin (faimos sau nu).
De aceea, în prima fază, Nole a avut câștig de cauză pe un viciu de procedură. Pe ceea ce, însă, îi aparține campionului, adică erorile făcute de el, așa cum Guvernul și-a asumat greșeala și a pierdut în primă instanță, așa va trebui să își asume el, fără să se declare o victimă a sorții sau a situației, ci să fie onest și vertical.
Și ori de câte ori vom vedea legea aplicată corect undeva, ar trebui să fim bucuroși; pentru că asta înseamnă că există o fărâmă de speranță că lumea se poate îndrepta și poate funcționa după reguli care să asigure sănătatea morală de care avem cu toții nevoie.
Însănătoșirea societății nu are loc fără ca oamenii obișnuiți - cei care nu au poziții, putere sau bani, care să le permită „să sară rândul” - să poată spera că legile se vor aplica corect și fără ca liderii - indiferent de domeniul în care sunt - să înceapă să-și arate, să-și dezvolte și să își folosească onestitatea.