Cum ajung şoferii să plătească dublu amenzile rutiere. Un cont greșit e de ani de zile pe procesele verbale

Cum ajung şoferii să plătească dublu amenzile rutiere. Un cont greșit e de ani de zile pe procesele verbale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cont greșit trecut pe procesele verbale întocmite de polițiștii rutieri i-a pus pe mai mulți români în situația de a plăti amenda întreagă, deși s-au încadrat în termenul legal de 15 zile pentru a plăti jumătate.

Autoritățile recunosc că situația există și dau o explicație incredibilă.

”Începând cu anul 2018, prin Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, precum și pentru organizarea sistemului informatic de gestionare a titlurilor de creanță electronic, trebuia implementat noul tip de proces verbal ce conținea serie unică, plata efectuându-se într-un cont unic deschis la Trezoreria Statului.

ADVERTISING

Având în vedere că Normele de aplicare a Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale nu au fost aprobate, contul unic nefiind funcțional, o parte din Inspectoratele de Poliție au păstrat mențiunea privind contul unic în procesele verbale, iar cealaltă parte l-au hașurat în vederea evitării confuziei achitării proceselor verbale”, se arată într-un răspuns al Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 1, pentru Libertatea.ro.

Practic, de patru ani există această situație, dar nu s-a făcut nimic ca ea să fie rezolvată.

ADVERTISING

Reprezentanții Direcției de la Sectorul 1 spun că nu ține de ei și că ”pentru clarificarea situației vă rugăm să vă adresați ministerelor implicate în acest proiect, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Justiției”.

Inspectoratul General al Poliției Române a primit cinci sesizări pe această temă, după ce publicația citată a prezentat cazul unui bucureștean care a plătit în contul greșit jumătate din amenda de 870 de lei primită. Când s-a adresat autorităților, i s-a spus că, deși s-a încadrat în termenul legal, contul e greșit, așa că trebuie să plătească suma întreagă.

ADVERTISING

Mai mult, se arată cu degetul tot spre contribuabili, pe motiv că după ce plătesc în contul greșit, banii li se întorc, dar unii dintre ei nu observă. Alții observă însă, dar deja e depășit termenul pentru plata la jumătate a amenzii.

IGPR spune că doar pe procesele verbale tipărite în 2018 apare contul greșit și că a trimis o informare structurilor teritoriale la începutul lui 2019, prin care agenții constatatori să afle că trebuie să hașureze rubricile destinate plății amenzii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇