România, în valul 5. Rafila: Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa

România, în valul 5. Rafila: Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România se află pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa, în privința valului 5, susţine ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a spus și ce trebuie să facă orice cetățean atunci când are primele simptome de coronavirus.

„În mod evident, România a intrat în valul 5. Am discutat de câteva sute de cazuri pe zi. Acum discutăm de câteva mii de cazuri pe zi. Chiar dacă pare că situația s-a stabilizat de vreo patru-cinci zile, asta nu înseamnă că lucrurile au revenit la normal. Apropo de acel număr de reproducere bazal, acum ne aflăm pe la 1,70. Am crescut de la 0,7 la 1,7, ceea ce demonstrează că este o creștere rapidă în România”, a spus ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rafila, duminică seara, la Antena3.

ADVERTISING

Ministrul arată că România este pe locul 2 sau 3 în Europa, ca trend de creştere:

„Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa și nu mă refer doar la Uniunea Europeană. Suntem pe locul 2 sau 3. Nu avem încă niciun motiv să ne relaxăm, ci dimpotrivă trebuie să fim extrem de atenți. Speranța este că aceste cazuri noi care se înregistrează să nu pună în pericol sistemul de sănătate, adică persoanele care se internează să nu fie așa de multe”.

Întrebat unde trebuie să sune un cetățean al cărui test pentru SARS-CoV-2 este pozitiv, ministrul Sănătății a precizat că primul cu care trebuie luată legătura este medicul de familie.

ADVERTISING

„În primul rând, trebuie să ajungă să aibă testul pozitiv. De foarte multe ori, nu avea testul pozitiv. Și atunci primul pas este la medicul de familie unde poate să facă acest test. Înainte, nu putea, pentru că nu era finanțată această activitate. Nu era plătit testul la medicul de familie. Dacă medicul de familie îl plătea din banii lui, bine, dacă nu… Nu era normal să se întâmple așa.

Deci primul pas este testarea la medicul de familie. Medicul de familie evaluează pacientul și, în funcție de vârstă, de comorbidități, de starea clinică a pacientului, îl îndrumă la domiciliu, unde îl monitorizează telefonic zilnic, iar dacă starea lui se schimbă sau persoana care se prezintă la medicul de familie are comorbidități care ar putea să pună probleme sau are o formă medie de boală, atunci este îndrumat la acel centru de evaluare. Avem aproape 200 de astfel de centre care devin operaționale”, a explicat Rafila.

ADVERTISING

Ministrul Sănătății i-a sfătuit pe români ca fiecare cetățean sau fiecare familie să aibă o mică trusă de urgență acasă, care să conțină un pulsoximetru și un termometru.

Omicron, în două săptămâni, transmitere comunitară susținută

În ce privește tulpina Omicron, deocamdată în România transmiterea este una sporadică, dar în una - două săptămâni este foarte probabil să devină o transmitere comunitară susținută, avertizează Alexandru Rafila.

„Este o transmitere sporadică în acest moment a variantei Omicron, însă e foarte probabil ca în perioada următoare, adică în următoarele 1 - 2 săptămâni să devină o transmitere comunitară susținută a variantei Omicron”, a spus ministrul Sănătății.

Întrebat dacă există simptomatologie diferită la care oamenii trebuie să fie atenți și să își dea seama că e vorba despre Omicron, Rafila a precizat că există studii care arată, de exemplu, că două dintre semnele oarecum tipice pentru Omicron sunt durerea de gât oarecum modificată, o durere mai puțin intensă, mai degrabă ca un soi de mâncărime și transpirații abundente în timpul nopții.

Bineînțeles, și alte simptome ale Covid-19 trebuie luate în seamă, potrivit ministrului. Este vorba de astenie, dureri, musculare, mialgii, febra și câteodată un sindrom digestiv, un sindrom diareic.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇