Țară eșuată, fără lideri, fără instinct de conservare

Țară eșuată, fără lideri, fără instinct de conservare

Intrăm în valul 5 Covid la mila sorții și din cauza conducătorilor noștri, probabil cea mai slabă garnitură din istoria post ’89, dar și din cauza noastră, o societate cu instinct de conservare inexplicabil anesteziat.

E greu de identificat o eroare politică pe care să nu o fi comis:

-eliminarea restricțiilor de sărbători, de unde a rezultat o imensă vânzoleală când deja începuse să crească numărul infectărilor cu tulpina a cărei principală caracteristică este contagiozitatea foarte mare.

-deschiderea școlilor imediat după relaxarea totală de sărbători. Era cel mai prost moment pentru scurtarea vacanței de iarnă.

-testarea irelevantă din școli.

-ratarea certificatului verde, cea mai mare din probleme.

În statele puternice, lideri politici, chiar având în față perspectiva alegerilor, au făcut ceea ce trebuia să facă, au impus ceea ce trebuia să impună. “Mi-au suspendat contractul de muncă pentru că am depășit cu o săptămână termenul de 4 luni de la doza a doua”, scrie pe Facebook o româncă din Italia.

ADVERTISING

Știm ce se întâmplă în Austria, în Franța. Statul impune reguli dure pentru a evita blocarea sistemului sanitar. Când ai multe cazuri grave, sistemul sanitar se colmatează, ceea ce duce la număr imens de decese și în cazul celor bolnavi de Covid, și pentru restul patologiilor care nu mai au acces la servicii medicale.

La noi, lideri politici debili și cu ochii în sondaje se tem populist să impună regula strictă a certificatului verde.

Klaus Iohannis nu vrea să se vadă, probabil, că se putea mai bine și în valul 4 și nici să-și accentueze impopularitatea. PSD are o masă majoră de antivacciniști care l-au lăsat în ofsaid pe propriul ministru al Sănătății. Sunt convinsă că îl vor arunca la câini, fără nicio clipire sau regret, dacă iese prost. Aripa Stănescu – Firea, adversară a certificatului verde la muncă, deja ascute cuțitele.

Și unii, și alții se acoperă cu neconstituționalitatea îngrădirii dreptului la muncă, prevăzută de Constituție. Art 41 al 1 explică și îngrădirile care nu sunt permise: „Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă”.

Dacă, per a contrario, ar fi o neîngrădire absolută, cum se face că e nevoie de aviz medical la angajare? Cum se face că e nevoie de controale medicale periodice de medicină a muncii?

Art 50 lit h din Codul Muncii reglementează suspendarea de drept a contractului de munca „de la data expirării perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizațiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei. Dacă în termen de 6 luni salariatul nu și-a reînnoit avizele, autorizațiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de munca încetează de drept”.

În plus, chiar CCR a statuat că sunt constituționale îngrădiri ale unor drepturi fundamentale, dar numai pe termen limitat, numai proporțional cu pericolul și pentru apărarea altor drepturi fundamentale.

Dl Cazanciuc nu a putut, de altfel, să explice care e concret neconstituționalitatea certificatului verde la locul de muncă, chestionat fiind în această privință de chiar fostul președinte CCR Augustin Zegrean.

Cheia problemei este vaccinarea, după cum vedem în restul lumii. Vaccinarea concret înțeleasă.

Vaccinarea nu imunizează în cazul tulpinilor Delta și Omicron, este foarte clar. De aceea, țări cu vaccinare mare au un număr record de cazuri, dar puține grave, deci sisteme sanitare funcționale și puține decese. Diferența între vaccinare și nevaccinare nu ține de infectări, ci de cazuri grave și decese.

Danemarca, țara cea mai vaccinată, a ajuns la o medie de infectări de 21.000/7 zile. Dar numărul maxim de cazuri la ATI a fost 74, iar decese 11. Italia a ajuns la o medie de peste 100.000/7 zile, însă maximum 1.250 de persoane la ATI și maximum 200 de decese.

La noi vaccinarea e prăbușită.

„PSD, prin metodele pe care le știe foarte bine, ar fi gestionat cu mult mai bine acest proces de vaccinare. Tot timpul stăm foarte bine la știința mobilizării structurilor teritoriale cu metodele pe care le-am mai aplicat noi… Mă gândeam la referendumul pentru modificarea Constituției în 2003, două zile…”, spunea pentru SpotMedia.ro prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu, din Opoziție, în septembrie. Ideea a fost întărita apoi de Marcel Ciolacu, la Europa FM.

La Putere, PSD nu pare ori capabil, ori doritor să gestioneze mai bine vaccinarea. Adică mai clar, ori conducerea nu a cerut primarilor PSD să se mobilizeze pentru vaccinare dacă vor bani, ori primarii nu ascultă. În ambele situații, evident că în PSD există o masă critică antivaccinistă.

Este adevărat că numai noi și bulgarii avem o acoperire vaccinală sub 50%. Deci certificatul verde trebuie impus unei majorități, nu unei minorități, ceea ce e greu și necesită mult curaj de la politicieni lași.

E de înțeles până la un punct de ce românii nu au încredere în autorități, de ce se refugiază în teoria conspirației, „dacopatia” are explicațiile ei. Înțeleg până la un punct și frica de vaccin.

Ceea ce nu înțeleg este cum de ne-am pierdut în masă instinctul de conservare.

S-a murit pe capete în toamnă, în spitale erau imagini apocaliptice de la UPU la cozile de mașini funerare de morgă. S-a murit din cauza Covid, s-a murit pentru că nu a mai fost loc pentru celelalte patologii.

Și, totuși, cea mai mare mortalitate înregistrată de România pe timp de pace de când există date certe a fost doar statistică pentru majoritate.

Românii se comportă de parcă totul ar fi normal. Am intrat în locuri publice unde absolut nimeni nu purta mască și lumea se uita ironic la mine pentru că o purtam. În piețe, în metrou, în cel mai bun caz masca este doar peste gură. La coadă la case nimeni nu mai respectă nici măcar o minimă distanțare. Ce înghesuială și ce petreceri au fost de sărbători nu mai discut.

Mă uitam la Concetul de Anul Nou de la Viena, unde oameni care întraseră acolo pe baza certificatului verde purtau fără nicio excepție măști corect așezate pe figură, niciun nas, nicio gură pe afară, și nu mai leșinau că nu pot respira.

Nu pot înțelege cum de trecuți prin măcelul din octombrie o mare masă de români nu își apără propria viață. Nu au încredere în vaccin, bine, dar de ce nu respectă măcar restul măsurilor minimale: mască așezată corect, distanțare, evitarea aglomerațiilor?

Statul este eșuat, liderii sunt foarte slabi, dar până la urmă, primul responsabil pentru propria viață e fiecare om în parte. Nici statul, nici liderii politici nu pot să te împiedice să îți bagi degetele în priză, să te arunci în fața trenului sau să ignori existența unui virus periculos.

Și dintre toate aberațiile acestei perioade, cel mai greu îmi e să înțeleg exact această pierdere colectivă a instinctului de conservare. Și poate că această iresponsbilitate colectivă explică și liderii slabi aleși, și eșuarea statului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇