Bilanț Covid: Cifre în scădere, în prima zi a anului

Bilanț Covid: Cifre în scădere, în prima zi a anului

1.451 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 au fost raportate în prima zi a anului 2022. De asemenea, au fost înregistrate 27 decese, dintre care 1 anterior. Cifrele sunt în scădere față de ziua anterioară, cînd au fost anunțate 1.668 de cazuri noi, dintre care 129 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

De asemenea, au fost anunțate 27 de decese, în scădere față de ziua precedentă, când au fost 37 de decese.

Dintre cele 27 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 la categoria de vârstă peste 80 ani.

ADVERTISING

26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent. A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, înregistrat în luna decembrie 2021, în Municipiul București.

Dintre cei 27 de pacienți decedați, 21 erau erau nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

ADVERTISING

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.247. Dintre acestea, 395 sunt internate la ATI. Dintre cei 395 pacienți internați la ATI, 32 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 47 sunt minori, 40 fiind internați în secții și 7 la ATI.

Până astăzi, 1 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.810.342 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.370 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

ADVERTISING

1.739.999 de pacienți au fost declarați vindecați.

58.779 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Pe teritoriul României, 9.041 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.486 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 79.847 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇