Mii de civili ucrainieni s-au înscris pentru a învăţa abilităţi de luptă în programele de antrenament create şi conduse de guvern şi grupuri paramilitare private, iar Estonia, Letonia şi Lituania au și ele programe care încurajează deţinerea de arme pentru unii civili şi pregătirea formală pentru a lupta ca partizani după o ocupaţie, scrie New York Times.
Programele fac parte din planul strategic de apărare al ţării în cazul unei potenţiale invazii a Rusiei – pentru a stimula o rezistenţă civilă care să poată continua lupta dacă armata ucraineană este copleşită.
Momentan, nu există niciun indiciu că preşedintele Vladimir Putin s-ar fi hotărât să înceapă invazia. Cu toate acestea, dacă aceasta ar avea loc, chiar şi generalii ucraineni sunt de părere că armata lor obişnuită are puţine şanse într-o confruntare militară cu Rusia, scrie sursa citată.
Ucraina a învățat o lecţie din războaiele Statelor Unite din Irak şi Afganistan din ultimele două decenii, când gherilele au oferit rezistenţă de durată în faţa puterii de foc americane cu mult superioare.
„Avem o armată puternică, dar nu suficient de performantă pentru a ne apăra împotriva Rusiei”, a declarat Marta Yuzkiv, medic care lucrează în cercetare clinică, înscrisă luna aceasta în programul de antrenament militar. „Dacă suntem ocupaţi, noi vom deveni rezistenţa naţională”, a adăugat aceasta.
Ucraina nu e singura
Instruirea pentru civili, sponsorizată de guvern, a stat la baza strategiilor militare nordice şi elveţiene de zeci de ani şi câştigă teren ca doctrină militară în Europa de Est.
Stimulate de ameninţările ruseşti, Estonia, Letonia şi Lituania au toate programe care încurajează deţinerea de puşti pentru unii civili şi pregătirea formală pentru a lupta ca partizani după o ocupaţie.
Aproape în fiecare weekend, în Estonia, de exemplu, Liga Apărării, o grupare de autoapărare, organizează de la programe de exerciţii în păduri pentru voluntari, până la fabricarea de muniţie şi dispozitive explozive.
Apărarea civilă nu este necunoscută în Ucraina; brigăzile de voluntari au format, în 2014, coloana vertebrală a forţei ţării în est, primul an al războiului împotriva separatiştilor ruşi, când armata ucraineană era în prăbuşire.
Acest efort este acum oficializat în unităţile Forţelor de Apărare Teritorială, conduse şi plătite în mare parte de guvern. Grupuri paramilitare private, precum Legiunea Ucraineană, desfăşoară alte sesiuni, pentru care membrii lor plătesc toate costurile.
Scopul nu este de a obţine victoria împotriva armatei ruse, ceea ce oricum ar fi practic imposibil pentru Ucraina. Mai degrabă este de a crea rezistenţa necesară care ar putea servi ca factor de descurajare pentru o posibilă invazie.