O nouă parte a corpului uman tocmai a fost descoperită

Manualele de biologie vor trebui actualizate, pentru că o nouă parte a corpului uman a fost descoperită. E vorba despre un nou strat muscular din mandibulă, care joacă un rol esențial în masticație.

Aflat adânc în mușchiul maseter – cel mai proeminent dintre mușchii feței – noul strat se găsește între osul zigomatic și mandibulă, se arată într-un raport publicat de jurnalul Annals of Anatomy, citat de IFL Science.

Acest mușchi poate fi simțit prin plasarea degetelor în spatele obrajilor, în timp ce mestecăm.

ADVERTISING

"Acest segment adânc al mușchiului maseter este clar distinct de celelalte două straturi atât ca structură cât și ca funcție", a declarat dr. Szilvia Mezey de la Departamentul de Biomedicină din cadrul Universității Basel.

Descoperirea a fost făcută după ce mai multe capete aflate în formol au fost disecate și reconfirmată ulterior pe mai multe cadavre ale unor persoane decedate.

Cercetătorii propun în studiu ca noul mușchi să fie numit Musculus masseter pars coronidea.

Autorii studiului afirmă că descoperirea ar putea fi importantă din punct de vedere clinic, cunoașterea structurii exacte a mușchiului maseter putând duce la îmbunătățirea operațiilor sau terapiilor pentru afecțiunile ce afectează mandibula.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇